Rompetrol a deschis primele staţii de carburanţi de pe Autostrada Transilvania, după o investiţie de 4,8 milioane de dolari
Rompetrol a deschis primele staţii de carburanţi de pe Autostrada Transilvania, după o investiţie de 4,8 milioane de dolari
Rompetrol Downstream, divizia de retail din România a grupului KMG International, a deschis primele staţii de carburanţi de pe Autostrada Transilvania (A3), amplasate în zona kilometrului 8Ă400, pe ambele sensuri de mers, în apropierea localităţii Sânpaul din judeţul Mureş, la aproximativ 20 de kilometri de Târgu Mureş.
Investiţia în cele două unităţi se ridică la circa 4,8 milioane de dolari, potrivit unui comunicat transmis de companie. Staţiile funcţionează în spaţiile de servicii aferente tronsonului Câmpia Turzii - Târgu Mureş şi au fost construite în baza unui contract de concesiune de servicii încheiat cu Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR).
"Finalizarea acestor noi staţii de alimentare de pe Autostrada A3 completează cele 12 staţii deschise în 2023 pe Autostrada A1 Nădlac-Sibiu. Strategia noastră de dezvoltare rămâne concentrată pe extinderea prezenţei la nivel naţional, valorificând oportunităţile din segmentul de distribuţie al României", a adăugat Laurenţiu Colţănel, director planificare şi dezvoltare reţea în cadrul KMG International.
La finele lunii iunie 2026, Rompetrol Downstream opera la nivel naţional o reţea de distribuţie formată din 1.208 puncte de comercializare a carburanţilor, care include staţii proprii şi partenere, unităţi mobile Expres, precum şi baze interne cu capacităţi de stocare de 9 şi 20 de metri cubi, utilizate direct de clienţi în baze logistice, şantiere de construcţii, ferme şi flote auto.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe alephnews.ro
Citeşte pe fanatik.ro
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro











