Cea mai mare „bombă“ care ameninţă să explodeze  şi să se extindă pe toate pieţele financiare este legată de datoria publică a Statelor Unite – de 39.700 de miliarde de dolari, adică 123% din PIB-ul SUA, care a ajuns să fie total nesustenabilă, nefinanţabilă la nivelul la care au ajuns dobânzile din piaţă, de 5% la dolar.

De două luni, toate pieţele financiare, toţii marii investitori cu expuneri pe titlurile de stat americane dar şi pe acţiuni se uită cu îngrijorare la ceea ce se întâmplă pe pieţele financiare, acolo unde toată lumea ar vrea să-şi reducă expunerea pe titlurile de stat americane.

Întreaga lume este expusă pe titlurile de stat americane.

Încercarea ministrului de finanţe american Scott Bessent de a opri creşterea randamentelor (dobânzile efective de piaţă) pentru titlurile de stat americane prin achiziţia lor a eşuat.

Dacă şi Fed – Banca centrală americană – majorează dobânda (analiştii dau o probabilitate de 70% pentru acest lucru), ca să tempereze presiunile inflaţioniste, acest lucru va aduce o tensiune şi mai mare pe pieţele financiare.

Creşterea preţului petrolului, venită după deschiderea conflictului din Iran de la începutul anului, începe să se vadă în creşterile de preţuri de pe piaţa americană şi, automat, în inflaţie.

Creşterea din aceste zile a preţului barilului de petrol la peste 100 de dolari pune o presiune şi mai mare pe preţurile bunurilor şi serviciilor.

În acest moment nu există vreo perspectivă de oprire a conflictului din Iran care să ducă la o scădere a preţului petrolului ci dimpotrivă, problemele s-au acutizat odată cu întreruperea rutelor de aprovizionare cu petrol din zona Arabiei către lumea occidentală.

Creşterea dobânzilor în SUA implică şi creşterea dobânzilor tuturor titlurilor de stat ale marilor ţări occcidentale – Germania, Italia, Spania, Marea Britanie. Ca să nu mai vorbim de Japonia, cu o datorie de peste 200% din PIB.

Pieţele financiare descoperă acum că statele occidentale sunt supraîndatorate şi că orice creştere de dobândă face ca datoria publică a unui stat să fie mai greu de refinanţat, iar serviciul de finanţare a datoriei curente să fie mai scump şi mai dificil.

Bineînţeles că statele occidentale vor apela la propriile bănci centrale pentru a face rost de bani, dar asta va însemna inflaţie mai mare, tensiuni mai mari pe toate pieţele financiare, zdruncinarea echilibrelor macro. În aceste condiţii, cumpărătorii de titluri de stat vor fi mult mai reticenţi şi vor cere dobânzi din ce în ce mai mari.

La începutul toamnei din 2008, când au apărut primele semnale privind criza din America, la Bucureşti, autorităţile de atunci se întrebau ce treabă are România cu ceea ce se întâmplă în America. Chiar guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, punea această întrebare.

Peste numai câteva zile/săptămâni şi România a căzut victimă crizei din America, plecau banii din România la minut şi nu mai aveam finanţare externă, ceea ce ne-a adus în situaţia de a apela la FMI, Comisia Europeană, băncile internaţionale cu prezenţă în România – Clubul de la Viena – ca să ne finanţeze cu 20 de miliarde de euro şi să nu-şi reducă expunerile pe România. Atunci cursul valutar a crescut din toamnă până la începutul anului cu 30%.

Dacă în 2008 sistemul bancar, companiile private şi persoanele fizice erau expuse pe împrumuturile în valută, acum statul, prin datoria publică, este supraexpus pe valută.

În 2008, 70% din împrumuturile sectorului bancar din România erau în valută – euro, franci elveţieni şi dolari -, o poziţie care s-a dovedit nesustenabilă când s-au retras finanţările private în valută în toamna lui 2008.

După 17 ani, la finalul lunii mai 2026, numai 30% din finanţarea sistemului bancar este în valută, pentru că 70% este în lei, dar problema expunerii pe valută s-a transferat către bugetul de stat, în datoria publică.

La finalul lunii mai 2026, ultimele date disponibile prezentate de Ministerul de Finanţe, datoria publică a României a ajuns la 1.194 de miliarde de lei, reprezentând 61,4% din PIB. Această datorie publică este formată din datorie în lei (529 de miliarde de lei), datorie în euro (537 de miliarde de lei, adică 103 miliarde de euro) şi 124 de miliarde de lei datorie în dolari, adică 25 de miliarde de dolari. Datoria în valută a ajuns în acest moment să reprezinte 55% din datoria publică a României.

Această datorie în valută a statului se adaugă la datoria în valută a sectorului privat, rezultând o datorie externă totală a României de 232,7 miliarde de euro la finalul lunii iunie. Datoria externă a statului reprezintă 55,4% din datoria externă totală a României iar 80% din creşterea datoriei externe totale înregistrată în primul semestru a venit din majorarea datoriei externe a statului.

În ultimul comunicat al Fitch, prin care agenţia de rating a reafirmat ratingul României, adică nu ne-a retrogradat, au fost menţionate câteva vulnerabilităţi: creşterea datoriei  publice, deficitele externe foarte mari şi dependenţa României de împrumuturi şi finanţare externe. Ca să finanţeze deficitul de cont curent şi bugetul de stat, România are nevoie de fonduri europene şi de împrumuturi externe din ce în ce mai mari, mai ales în condiţiile în care investiţiile străine directe scad.

Dacă pieţele financiare intră în criză din cauza datoriei SUA şi a creşterii dobânzilor la dolar, finanţarea externă de care are nevoie România, atât Guvernul cât şi sectorul privat (şi companiile private au împrumuturi în valută), va fi mult mai dificilă şi la un cost mult mai mare, care va pune o presiune enormă pe buget, pe finanţarea deficitului şi pe finanţarea şi refinanţarea datoriei publice.

În fiecare an Guvernul, indiferent de cine va fi la Palatul Victoria, are de refinanţat cel puţin 150 de miliarde de lei, în lei şi valută. 

Reducerea finanţărilor externe în cazul unei crize va însemna şi o presiune imensă pe cursul valutar leu/euro, ceea ce va accentua şi mai mult situaţia vulnerabilă a României privind expunerea externă.

BNR nu va putea să ţină cursul pe loc în condiţiile în care preţul petrolului este peste 100 de dolari pe baril, dobânzile la dolar cresc, iar investitorii străini îşi reduc expunerea pe titlurile de stat româneşti.

Dacă dăm istoria înapoi şi tot din cauza conflictului cu Iranul, la finalul anilor ’70 şi începutul anilor ’80 preţul barilului a crescut de la 15 dolari la 40 de dolari, inflaţia a depăşit 10%, iar dobânzile la dolar au ajuns la 15%.

Aşa că, să nu ne ajungă trecutul din urmă.

Tensiunile externe din SUA pe tema creşterii dobânzilor vin chiar când economia României dădea ceva semne de stabilizare şi se vedea puţin o îmbunătăţire.

Dacă trimestrul al doilea a însemnat atingerea unui punct minim al economiei după o scădere începută în 2024, trimestrul al treilea ar fi trebuit să fie primul trimestru de creştere economică faţă de trimestrul anterior şi faţă de acelaşi trimestru din 2025.

Inflaţia a scăzut de la 10% la 6,2%, se vede o oarecare îmbunătăţire pe zona de industrie, salariile au început să crească uşor, iar pe piaţa muncii companiile au început să caute din nou oameni.

Bugetul a stat cât de cât într-un echilibru, chiar dacă acest lucru a venit mai mult din creşterea taxelor şi impozitelor şi mai puţin dintr-o reducere a cheltuielilor.

Două agenţii de rating – Fitch şi Moody’s – ne-au păstrat ratingul, dar teama cea mai mare este legată de Standard & Poor’s, pentru că analiza acestei agenţii se face luând în considerare şi tensiunile externe din acest moment, acolo unde România este expusă şi vulnerabilă.

Ca să nu mai vorbim de situaţia politică, unde nu pare că ne îndreptăm spre o înţelegere politică privind un nou premier şi un nou Guvern.

Toată lumea îi cere preşedintelui Nicuşor Dan să desemneze un premier, dar această decizie tot este amânată.

România nu are nevoie acum de alegeri anticipate şi nici de menţinerea acestei instabilităţi politice.

Dacă pieţele financiare intră în criză din cauza SUA şi a creşterii dobânzilor la dolar, expunerea externă, criza politică internă şi tensiunile sociale, ca să nu mai vorbim de fragilitatea revenirii economice, vor face din România o victimă, aşa cum s-a întâmplat în 2008-2009.

Ca să fim în trend, în acest moment, cea mai mare şi cea mai ameninţătoare dronă care se îndreaptă spre România vine de pe pieţele financiare americane.