România se aliniază cu Europa: Salariul minim european va fi introdus în acest an

Autor: Gabriel Pecheanu Postat la 02 aprilie 2024 39 afişări

Social-democraţii anunţă, marţi, că îşi asumă ca obiectiv politic major implementarea salariului minim european în România, până la finalul anului 2024.

„PSD îşi asumă ca obiectiv politic major implementarea salariului minim european în România, până la finalul anului 2024. În acest sens, specialiştii PSD lucrează deja la elaborarea unei propuneri de reglementare, pentru transpunerea în legislaţia naţională a Directivei europene privind salariile minime adecvate în Uniunea Europeană”, potrivit unui comunicat de presă.

Propunerea va fi realizată în colaborare cu ministrul Muncii, Simona Bucura-Oprescu.

„PSD consideră că trebuie definit un mecanism automat pentru majorarea anuală a salariului minim din România, într-o manieră predictibilă, care să garanteze creşterea nivelului de trai şi a puterii de cumpărare pentru toţi salariaţii din România. Creşterea salariului minim la 3.700 de lei, anunţată de premierul Marcel Ciolacu pentru data de 1 iulie 2024, va ridica veniturile salariale la nivelul corespunzător pentru introducerea mecanismului de majorare automată a salariilor, conform prevederilor din Directiva europeană. PSD consideră că orice efect pozitiv din economie trebuie să se reflecte şi în veniturile salariale ale cetăţenilor. Introducerea salariului minim european va constitui un beneficiu important în special pentru salariaţii din sectorul privat, unde există cel mai mare număr de angajaţi încadraţi cu acest nivel minim de salarizare”, se menţionează în finalul comunicatului.

Urmărește Business Magazin

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.