♦ Materia primă de bază este laptele, iar România importă şi lapte crud pentru procesare, circa 50%, deoarece producţia internă nu este suficientă, iar importul direct de unt este uneori mai avantajos din punctul de vedere al costurilor ♦ Polonia, principalul furnizor de unt al României, porneşte de la o bază agricolă mai mică decât a noastră. În prezent, Polonia creşte 6,2 milioane de vaci, iar România doar 1,8 milioane, adică de trei ori mai puţine.

Fiecare român consumă 1,7 kg de unt anual, adică 8,5 pachete de 200 de grame, cea mai comună formă din comerţ. Din consumul total al populaţiei, România reuşeşte să aibă un grad de autoaprovizionare de 36%, conform datelor Institutului Naţional de Statistică. Astfel, nelipsitul unt de pe pâine de la micul dejun sau care stă la baza omletei, vine în mare măsură din import.

Producţia de unt a României este de 12.000 de tone, iar importurile sunt duble, de peste 22.000 de tone. De ce?

„Noi producem unt doar din lapte românesc, chiar dacă avem costuri mai mari şi preţul este mai ridicat la raft. Totuşi, suntem prezenţi în retail şi avem o cerere bună. Sunt mai multe explicaţii pentru lipsa producţiei interne.

În ultimii ani, untul a fost adus din afara ţării pentru că a fost mai ieftin. În plus, noi nu am fost niciodată un producător mare de unt, iar România a importat mereu cantităţi mari. Untul importat se reprocesează şi se reambalează. În general, acesta vine în blocuri, în calupuri mari din import, iar foarte puţin vine deja ambalat în gramaje mici“, a explicat Mircea Todoran, cofondatorul companiei Mirdatod Prod din judeţul Mureş care deţine brandul de lactate de Ibăneşti.

Pentru a produce unt, din lapte se extrage smântâna, care se pasteurizează, iar cu un utilaj special se separă de zer şi rezultă untul brut cu 80% grăsime. Acesta este apoi procesat şi ajustat pentru a obţine variante de 60%, 65% sau 82%, în funcţie de cerinţele pieţei, a spus Mircea Todoran. Aşadar, materia primă de bază este laptele, iar România importă şi lapte crud pentru procesare, circa 50%, deoarece producţia internă nu este suficientă, iar importul direct de unt este uneori mai avantajos din punctul de vedere al costurilor.

Pe de altă parte, Dorin Cojocaru, preşedintele Asociaţiei Patronale Române din Industria Laptelui (APRIL), spunea la finalul anului 2025 pentru ZF că România s-a specializat în producţia de telemea şi brânză de burduf, deoarece acestea au consumul mai mare, iar produsele proaspete au o valabilitate mai mică, aşadar este justificat să le produci local.

În acest context, în 2024, ultimul an pentru care există date complete, România a importat circa 20.000 de tone de unt obişnuit şi încă mai bine de 2.000 de tone de unt deshidratat sau unt clarificat, care sunt folosite mai mult în HoReCa, ca ingrediente în diverse reţete sau ca bază pentru alte produse lactate.

Valoarea importurilor a fost de 137 de milioane de euro, în creştere cu 37% faţă de 2023, când a fost de 99,9 milioane de euro, conform datelor Eurostat, biroul european de statistică. În primele zece luni din 2025, tendinţa de creştere s-a menţinut şi importurile s-au ridicat la aproape 122 de milioane de euro.

Cel mai mult unt este adus din Polonia în România. În 2024, aproape 30% din importurile noastre au fost din această ţară, în valoare de 40 de milioane de euro.

Pe următoarele locuri sunt Germania, care este cel mai mare producător de lactate şi brânzeturi din UE, Olanda, care are o tradiţie în acest sector, şi Franţa, cel mai mare crescător de vaci din UE, de unde îşi are originea gigantul Lactalis, care deţine fabrici şi în România. Finlanda, Suedia şi Cipru, se află şi ele pe lista ţărilor din care România importă, dar cu volume şi valori mici.

Polonia, principalul furnizor de unt al României, porneşte de la o bază agricolă mai mică decât a noastră.

România cultivă 1,9 milioane de hectare cu porumb, fiind pe primul loc în UE. Porumbul ajunge apoi în furajarea bovinelor, iar laptele se transformă în unt. În 2025, România a produs 6 milioane de tone de porumb, mai mult decât dublu faţă de necesarul intern, chiar dacă recolta a fost afectată de secetă.

Deşi mult timp România a fost pe primul loc în UE la producţia de porumb, acum este pe locul al treilea, după Franţa şi Polonia, din cauza condiţiilor meteo. Totuşi, consumul intern permite creşterea producţiei. Însă, în balanţa comercială, exporturile domină.

Apoi, România are 3 milioane de hectare de păşuni, în timp ce Polonia, cu o populaţie dublă, are doar 2,6 milioane de hectare. Asta înseamnă că România are spaţiu pentru a creşte mai multe animale.

În prezent, Polonia creşte 6,2 milioane de vaci, iar România doar 1,8 milioane, adică de trei ori mai puţine.

România a pierdut circa 1 milion de bovine în ultimii 18 ani, pentru că politicile publice nu au fost direcţionate către acest sector, însă acum se încearcă stimularea creşterii efectivului de bovine cu bani de la stat, dar şi europeni.

Dacă porumbul cultivat în România ar fi folosit mai mult în furajele animalelor, care reprezintă 60-70% din hrana lor, atunci producţia de lapte ar creşte şi capacitatea de a produce unt pe plan intern s-ar mări la rândul său. Astfel, ar putea reduce dependenţa de importurile de unt din Polonia şi nu numai.