România îşi propune să dubleze capacitatea de energie solară la 8.500 MW până în 2030, cu investiţii de 2,5 miliarde de euro
România are în prezent o capacitate de aproximativ 4.500 MW din panouri solare, iar, potrivit planurilor guvernamentale, aceasta ar urma să crească la circa 8.500 MW până în 2030, cu investiţii estimate la aproape 2,5 miliarde de euro.
Pentru a atinge acest obiectiv, vor fi necesare investiţii anuale de circa 500 de milioane de euro, destinate dezvoltării parcurilor solare şi instalării panourilor fotovoltaice în ferme, fabrici, depozite sau pe clădiri rezidenţiale, care s-ar putea traduce prin cheltuieli de peste 1 milion de euro zilnic până în 2030.
În prezent, costul dezvoltării a 1 MW de panouri solare ajunge la 600.000 de euro.
Pe măsură ce România dezvoltă tot mai multe capacităţi de producţie din surse regenerabile, stocarea energiei devine o componentă vitală a tranziţiei energetice, având un rol esenţial în echilibrarea Sistemului Energetic Naţional şi fiind indispensabilă pentru o reţea stabilă şi eficientă.
Din această perspectivă, investiţiile în capacităţi de stocare a energiei vor creşte semnificativ în următorii ani, având în vedere angajamentele României de a atinge neutralitatea carbonului până în 2050 şi de a spori ponderea energiei regenerabile în mixul său energetic.
În acest context, 1.000 de reprezentanţi ai celor mai puternice companii din domeniul energiei solare din lume, alături de 50 de firme expozante, vor participa în perioada 18-19 martie la Solar Energy Bucharest Summit, expoziţie tehnologică şi de business pentru industria solară din România, care se va desfăşura sub patronajul ministerului Energiei.
Urmărește Business Magazin

Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro