România are două geoparcuri UNESCO şi potenţial încă neexploatat. „Am putea avea minimum zece astfel de teritorii în România, dar ne lipsesc viteza de reacţie şi implicarea“

Autor: Alina-Elena Vasiliu Postat la 12 iulie 2023 51 afişări

România are două geoparcuri UNESCO şi potenţial încă neexploatat. „Am putea avea minimum zece astfel de teritorii în România, dar ne lipsesc viteza de reacţie şi implicarea“

Ţara Haţegului şi Ţinutul Buzăului sunt singurele două geoparcuri UNESCO pe care le are România, alte patru proiecte fiind aspirante la acest titlu – Oltenia de sub Munte, Carpaterra (Geoparcul Perşani), Dobrogea Chimerică şi Geoparcul Munţii Gutâi (Geoparcul Minier Baia Mare).

Aflat în strânsă legătură cu ideea de biodiversitate şi de protejare a mediului, acest concept este o poartă deschisă pentru dezvoltarea turistică şi, prin urmare, economică a zonelor valoroase din punct de vedere natural. Scopul nu este neapărat creşterea numărului de turişti, ceea ce ar putea ameninţa biodiversitatea, ci menţinerea lor pentru o perioadă mai lungă.

Urmărește Business Magazin

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.