România a înregistrat în trimestrul trei cea mai puternică creştere economică din UE, faţă de T2

Autor: Anca Dumitrescu Postat la 13 noiembrie 2015 60 afişări

România a înregistrat în trimestrul trei cea mai puternică creştere economică din UE comparativ cu trimestrul precedent şi se află pe locul al doilea în privinţa avansului faţă de aceeaşi perioadă a anului 2014, potrivit estimărilor publicate vineri de serviciul european de statistică Eurostat.

Astfel, România este pe primul loc în UE, cu un avans al PIB de 1,4% în intervalul iulie-septembrie, comparativ cu trimestrul al doilea, urmată de Polonia şi Slovacia, cu 0,9%, şi Spania cu 0,8%.

Comparativ cu trimestrul trei din 2014, Cehia a înregistrat cel mai rapid ritm de creştere a PIB, de 4,3%, în timp ce România se află pe locul al doilea, cu un avans de 3,6%, similar cu cel al Poloniei, în timp ce PIB-ul Slovaciei a urcat cu 3,5%.

Economia zonei euro a crescut în trimestrul al treilea cu 0,3% faţă de trimestrul precedent, în timp ce la nivelul Uniunii Europene avansul a fost de 0,4%.

În trimestrul al doilea, zona euro şi UE au consemnat creşteri economice de 0,4%.

Comparativ cu trimestrul trei din 2014, PIB-ul zonei euro a urcat cu 1,6%, iar cel al UE cu 1,9%.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
ROMÂNIA,
ECONOMIE,
/actualitate/romania-a-inregistrat-in-trimestrul-trei-cea-mai-puternica-crestere-economica-din-ue-fata-de-t2-14885287
14885287
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.