Rodbun Group a luat o finanţare verde în valoare de 19,5 milioane de euro de la ING Bank România, Raiffeisen Bank România şi Garanti BBVA România pentru împădurirea a până la 1.000 de hectare de teren agricol

Autor: Roxana Rosu Postat la 17 noiembrie 2025 42 afişări

Rodbun Group a luat o finanţare verde în valoare de 19,5 milioane de euro de la ING Bank România, Raiffeisen Bank România şi Garanti BBVA România pentru împădurirea a până la 1.000 de hectare de teren agricol

Compania de agribusiness Rodbun Group a luat o finanţare verde în valoare totală de 19,5 milioane de euro de la un sindicat de bănci format din ING Bank România, Raiffeisen Bank România şi Garanti BBVA România, destinată împăduririi a până la 1.000 de hectare de teren agricol.

Proiectul face parte din Campania Naţională de Împădurire derulată în cadrul Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR).

Finanţarea verde este structurată în conformitate cu Principiile LMA (Loan Market Association) pentru împrumuturile verzi, iar proiectul este susţinut integral prin granturi europene, acordate anual de Ministerul Mediului, în baza verificărilor realizate de Garda Forestieră.

ING Bank România, alături de Raiffeisen Bank, a acţionat în calitate de Coordonator pentru Sustenabilitate.  

În calitate de creditori pentru facilitatea de împrumut sindicalizat verde, au participat ING Bank România, Raiffeisen Bank România şi Garanti BBVA România.

„Sustenabilitatea este în centrul strategiei şi valorilor ING Bank, atât pe plan global, cât şi pe plan local. Colaborăm activ cu clienţii noştri pentru a aborda unele dintre cele mai presante probleme ale lumii de astăzi.

În acest sens, suntem încântaţi că am coordonat această finanţare verde pentru Rodbun, care reflectă angajamentul ferm al partenerului nostru pentru un viitor mai sustenabil.
România are nevoie de proiecte care aduc beneficii reale naturii şi lasă urme pe termen lung.”, a declarat Raluca Ţintoiu, Deputy CEO & Head of Wholesale Banking, în cadrul ING Bank România.

Rodbun Group are o istorie de 20 de ani şi este principalul furnizor din România de materii prime agricole pentru micii fermieri şi cel mai mare producător de seminţe din ţară.

Implementarea proiectului va dura până în 2026, perioadă în care Rodbun va realiza lucrări etapizate de plantare şi mentenanţă a suprafeţelor împădurite. Proiectul se înscrie în obiectivele României de creştere a suprafeţei împădurite de la nivelul actual de 27,7% spre media europeană de 39%.

„Acest proiect este pentru noi mai mult decât o iniţiativă punctuală - este o parte integrantă a strategiei noastre de sustenabilitate. Prin colaborarea cu parteneri financiari puternici, precum ING, ne propunem să demonstrăm că agricultura şi protejarea mediului pot merge mână în mână, generând valoare pentru fermieri, natură şi societate”, a declarat Daniel Muntean, cofondator Rodbun

Procesul de împădurire va respecta standardele internaţionale de certificare forestieră (FSC/PEFC), iar impactul proiectului va fi monitorizat şi raportat anual.

ING Bank România a sprijinit în ultimii ani proiecte verzi majore în economie: finanţarea verde de 426 mil. lei pentru RetuRO - Sistemul de Garanţie-Returnare (proiect de economie circulară la nivel naţional), participarea la primul împrumut sindicalizat sustenabil din piaţa locală pentru Green Group (reciclare), precum şi o facilitate de circa 21,4 mil. euro pentru Vrancart (eficienţă energetică şi economie circulară).

Rodbun Group are mai multe proiecte de împădurire aflate în diverse stadii de avizare de mediu în cadrul apelurilor PNRR, inclusiv în zone din Dolj şi Teleorman.

Grupul gestionează aproximativ 8.000 de hectare de producere sămânţă în mai multe ferme, operează trei fabrici de procesare şi condiţionare sămânţă şi deţine un lanţ de 50 de magazine agricole pentru micul fermier.  

Compania a fost fondată de Daniel Muntean şi Alexandru Iancu, iar în 2022 în acţionariat a intrat şi Daniel Dines, CEO şi fon­da­tor al UiPath.

 

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
romania,
ing,
impadurire,
ing bank

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.