Regimul lui Putin îşi alungă oamenii din ţară: Sute de mii de ruşi fug din calea unei dictaturi care începe tot mai des să-şi arate colţii. Milionarii, artiştii, afaceriştii şi oamenii simpli cred că Rusia nu le mai aparţine

Autor: Iulian Tenchiu Postat la 14 iulie 2022 164 afişări

Regimul lui Putin îşi alungă oamenii din ţară: Sute de mii de ruşi fug din calea unei dictaturi care începe tot mai des să-şi arate colţii. Milionarii, artiştii, afaceriştii şi oamenii simpli cred că Rusia nu le mai aparţine

Vladimir îşi pune în ordine de câteva luni de zile toate documentele necesare şi toate afacerile pentru a se putea muta în Franţa. Obţinerea unei vize era o joacă de copii înainte de război, acum s-a transformat într-o problemă complexă pentru toţi cei ce vor să părăsească Rusia, scrie CNCB.

„Este confortabil să trăieşti în ţara în care te-ai născut. Totuşi, când vine vorba de Rusia trebuie să te gândeşti şi la singuranţa familiei tale„, a declarat pentru CNBC bărbatul de 37 de ani.

Pentru el şi alte câteva sute de mii de ruşi decizia de a părăsi ţara nu s-a luat peste noapte, ci a fost efectul unei perioade în care sub conducerea lui Vladimir Putin oamenii au început să observe „eroziunea politicii şi a libertăţii în Rusia”. Invazia Ucrainei a fost ultima picătură.

Vladimir face parte din al doilea val al celor care au părăsit Rusia după război. Din acest val fac parte inclusiv oameni cu familii sau afaceri în ţară. Când Kremlinul a declanşat invazia, viaţa unora dintre ruşi a devenit de nesuportat peste noapte.

Primul val al celor care s-au săturat de Rusia lui Putin a fost format din artişti, jurnalişti şi oameni care s-au opus în mod public regimului şi au simţit că trebuie să părăsească ţara în cel mai scurt timp posibil sau riscă să fie persecutaţi, pedepsiţi şi abuzaţi pentru că au avut curajul să critice Kremlinul.

„Ştiu mulţi oameni care au primit mesaje anonime în care erau acuzaţi de trădare”, a spus Jeanne Batalova, analist în cadrul Institului pentru Politica Migraţiei.

Pe măsură ce războiul a continuat să se desfăşoare, tot mai mulţi cetăţeni ruşi au decis să plece din ţară.

„Migraţia funcţionează într-un mod foarte simplu: odată ce oamenii încep să înveţe cum să obţină un apartement, un loc de muncă sau să deschidă o afacere, un flux tot mai mare se pune în mişcare. Acest gen de realizări creează  un sentiment împlinire pentru toţi cei care pleacă şi reuşesc”, a mai spus Batalova.

Potrivit estimărilor numai în martie aproximativ 200.000 de ruşi au părăsit ţara, iar aceste cifre au crescut semnificativ din acel moment şi până în prezent.

Numai din sectorul tehnologic se estimează că au plecat între 50.000 şi 70.000 de profesionişti în prima lună a războiului, iar despre alţi 100.000 au ieşit din ţară imediat după aceea. Tehnologia este unul dintre sectoarele puternic afectate de război, pentru că oamenii din domeniu resping războiul şi condiţiile de business care s-au înrăutăţit.

„Există acest exod al minţilor sclipitoare. Dimensiunea exodului acestor oameni talentaţi este uriaşă şi va continua să crească. Foarte mulţi cred că şi-au pierdut ţara. Realist vorbind acest sentiment nu va dispărea în următorii ani”, mai spune Batalova.

Nu doar profesioniştii în IT caută stabilitatea în afara Rusiei. După ce Emiratele Arabe Unite au rămas neutre la problema rusă şi au decis să nu aplice nicio sancţiune sau să se manifeste într-un fel, statul a început să atragă milionarii ruşi ca un magnet. Majoritatea super-bogaţilor din Rusia îşi aduc banii pe piaţa de lux imobilară a Dubaiului, departe de sancţiunile europene.

Aproximativ 15.000 de milionari sunt aşteptaţi să părăsească Rusia în 2022 şi să se îndrepte către Dubai, potrivit unui raport al firmei Henley&Partners din Londra.

„În acest conflict Rusia este văzută ca agresor, iar această perspectivă este transmisă inclusiv celor ce pleacă din Rusia din cauza regimului”, a mai spus analistul.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
rusia,
refuz,
rusi,
artisti,
incepere,
milionari,
regim,
dictatura

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.