Recrutopia: Candidaţii schimbă tot mai greu locul de muncă şi pun stabilitatea companiei pe primul loc
Candidaţii sunt tot mai prudenţi atunci când iau în calcul schimbarea locului de muncă şi analizează mult mai atent stabilitatea angajatorului înainte de a accepta o ofertă. În acelaşi timp, procesele de recrutare durează mai mult, iar întrebările adresate de candidaţi încă din primele interviuri sunt mai numeroase decât în anii anteriori, potrivit observaţiilor Recrutopia, serviciu de recrutare lansat anul acesta de compania românească de software Neurony.
„Oamenii sunt dispuşi să îşi schimbe jobul, dar oferta trebuie să fie foarte, foarte bună. Fac schimbările cu greu, chiar dacă pe hârtie oportunitatea arată mai bine. Se uită foarte atent la stabilitate, la ce înseamnă perioada de probă, la riscul de a intra într-o companie nouă şi la cât de greu ar fi să se întoarcă dacă lucrurile nu funcţionează. (...) Per total, nu mai este suficient să prezinţi o oportunitate bună, ci trebuie să fie una foarte bună. Iar compania trebuie să le inspire multă încredere pentru a face schimbarea”, spune Alexandru Beciu, Head of Recrutopia.
Prudenţa candidaţilor se reflectă şi în modul în care decurge procesul de recrutare. Dacă în trecut multe întrebări apăreau în etapele finale ale selecţiei, acum acestea sunt adresate încă de la prima discuţie cu recrutorul.
„Una dintre cele mai frecvente întrebări pe care le vedem este legată de viziunea companiei pe următoarele 6-12 luni. Apoi urmează întrebările despre echipă şi modul de lucru: câţi oameni sunt, cum este formată, cui se subordonează persoana respectivă, ce obiective sunt şi dacă procesele sunt clare. Oamenii pun de la început întrebări care, înainte, apăreau abia la interviul tehnic sau în discuţia finală. Ei vor să ştie din prima dacă merită să investească într-un proces, mai ales într-o piaţă în care aplică la multe roluri şi în care unele companii comunică prea puţin sau lasă candidaţii fără răspuns”, explică Alexandru Beciu.
Diferenţele sunt vizibile şi între marile corporaţii şi companiile de dimensiuni mai mici. În cazul corporaţiilor, numărul mare de candidaţi pentru fiecare post, ritmul mai lent de creştere a salariilor şi restructurările din ultimii ani au făcut ca procesele de recrutare să fie mai competitive. În schimb, startup-urile şi IMM-urile continuă să recruteze mai rapid şi oferă candidaţilor un acces mai direct la decizie.
„Dacă îţi doreşti să lucrezi în mediul corporate, va fi destul de dificil să îţi găseşti un job în perioada următoare, pentru că sunt foarte mulţi candidaţi pe loc şi salariile nu mai cresc precum în anii anteriori. În schimb, dacă mergi într-un start-up sau într-un IMM, există posibilitatea să găseşti mai rapid. Acolo concurenţa este mai scăzută, ajungi mai repede la interviuri, poţi discuta direct cu fondatorul sau cu echipa de management şi, în multe cazuri, salariile sunt foarte competitive, mai ales la nivel mid-level”, spune Alexandru Beciu.
Compania derulează proiecte de recrutare atât pentru firme de tehnologie din SUA şi Orientul Mijlociu, cât şi pentru angajatori din România. Potrivit reprezentanţilor săi, cererea ridicată de tehnicieni face ca, în anumite cazuri, salariile din zona blue-collar să depăşească nivelul oferit pentru unele poziţii white-collar.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe alephnews.ro
Citeşte pe fanatik.ro
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro











