Rebranding la început de an

Autor: Ioana Mihai-Andrei Postat la 14 decembrie 2012 21 afişări

News Outdoor România, aflată printre primele trei companii de profil în piaţa de outdoor din România, devine Geticaooh, începând cu 01 ianuarie 2013. Timp de peste zece ani, News Outdoor România a făcut parte din News Outdoor Group, divizia de OOH media a gigantului News Corporation.

News Outdoor România deţine în prezent aproximativ 12% din piaţa de outdoor şi este de asemenea membru fondator al Asociaţiei Române pentru Publicitate Exterioară (ROAA). Compania este prezentă pe piaţa românească din 1997, numărându-se printre pionierii publicităţii stradale. News Outdoor România (Geticaooh) deţine spaţii publicitare în toată ţara, oferind acoperire în peste 15 oraşe, împreună cu cea mai completă reţea de panouri publicitare de pe drumurile naţionale. Compania este şi prima companie de outdoor din România care a lansat în 2010 o platformă on-line dedicată planificării şi achiziţionării de panouri publicitare în timp real.

Noul nume, Geticaooh, vine împreună cu o nouă identitate vizuală care păstrează câteva elemente cheie care menţin în prim plan experienţa internaţională de peste un deceniu a companiei, dar aduce în plus şi un element vizual autohton, cu adânci rădăcini în originile şi tradiţiile româneşti. Sfera, simbol al continuităţii şi albastrul, care au făcut parte din imaginea companiei în cei peste zece ani de provocări şi succese, rămân în continuare elemente importante din noul logo.

Conform datelor disponibile BRAT, ajustate cu estimările agenţiilor media şi cu estimările proprii, piaţa de outdoor în România a ajuns la o valoare netă anuală de aproximativ 40 milioane Euro pentru anul 2012, în uşoară scădere faţă de anul precedent. Potrivit actualelor semnale pentru anul 2013 piaţa de outdoor se anunţă într-o uşoară creştere, între 3% si 5%, creştere datorată inflaţiei costurilor (combustibil şi electricitate).

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
Rebranding,
News Outdoor Group
/actualitate/rebranding-la-inceput-de-an-10393122
10393122
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.