Reacţia Olguţei Vasilescu după întâlnirea cu Iohannis de astăzi: S-a adus în atenţia preşedintelui că Legea salarizării se aplică etapizat

Postat la 03 aprilie 2018 34 afişări

Ministrul Muncii şi Justiţiei Sociale, Olguţa Vasilescu, i-a precizat preşedintelui Klaus Iohannis, la întâlnirea de marţi, că Legea salarizării se aplică etapizat, pânâ în 2020, „atunci când vor fi eliminate inechităţile din sistem”, potrivit unui comnicat MMJS.

Reacţia Olguţei Vasilescu după întâlnirea cu Iohannis de astăzi: S-a adus în atenţia preşedintelui că Legea salarizării se aplică etapizat

„S-a adus în atenţia preşedintelui faptul că Legea 153/2017 se aplică etapizat, până în anul 2022, moment la care vor fi eliminate inechităţile din sistem, inechităţi apărute de-a lungul anilor şi care nu au putut fi corectate dintr-o dată, tocmai fiindcă dezechilibrele erau atât de mari încat corectarea lor imediată ar fi presupus un efort bugetar nesustenabil”, se arată într-un cominicat remis, marţi, de reprezentanţii MMJS.

 

Potrivit sursei citate, cheltuielile cu salarizarea au crescut cu 12 miliarde de lei în anul 2017 faţă de 2016 şi au însemnat majorări cuprinse între 10% şi 50%, doar în anul 2017, pentru diferite categorii de bugetari.

 

„Menţionăm, de asemenea, că întoarcerea sarcinii fiscale, efectuată ulterior majorărilor din anul 2017, de care am amintit, a fost acoperită de majorarea de 25% de la 1 ianuarie 2018, acordată întregului sistemul bugetar, care a condus, de asemenea, şi la o creştere de aproximativ 4% a veniturilor nete, mai puţin pentru cei 3% dintre bugetari care depăşeau până şi grila stabilită pentru anul 2022. Reamintim, totuşi, faptul că transferul contribuţiilor nu are nicio legătură cu Legea salarizării, ci este prevăzut de Codul Fiscal”, se arată în comunicatul MMJS.

 

Cititi mai multe pe www.zf.ro

Urmărește Business Magazin

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.