Pentru mulţi europeni, ideea unei ţări fără guvern timp de câteva luni pare un scenariu de criză. Belgia a demonstrat însă că lucrurile pot fi mai complicate şi, în acelaşi timp, mai puţin dramatice decât par. Între iunie 2010 şi decembrie 2011, una dintre cele mai prospere economii ale Europei a rămas fără un guvern cu puteri depline timp de 541 de zile, un record mondial pentru o democraţie în timp de pace.

Criza a început după alegerile parlamentare din iunie 2010. Potrivit Reuters, rezultatul scrutinului a adâncit diferenţele dintre Flandra, regiunea vorbitoare de neerlandeză, şi Valonia, cea francofonă, iar negocierile pentru formarea unei coaliţii s-au transformat într-un maraton politic. Niciun partid nu a reuşit să obţină o majoritate, iar divergenţele privind distribuirea puterii şi reformele instituţionale au blocat formarea unui executiv.

În tot acest timp, ţara a fost administrată de guvernul interimar condus de Yves Leterme. Deşi cabinetul avea atribuţii limitate şi nu putea iniţia reforme majore, aparatul administrativ a continuat să funcţioneze. Potrivit Guinness World Records, perioada de 541 de zile fără un guvern cu puteri depline a rămas până astăzi cea mai lungă înregistrată într-o democraţie în timp de pace.

Recordul se referă la cea mai lungă perioadă necesară pentru formarea unui guvern după alegeri. Totuşi, înaintea alegerilor din iunie 2010, guvernul Leterme II se prăbuşise deja, iar demisia premierului Yves Leterme a fost acceptată de regele Albert al II-lea la 26 aprilie 2010. Din acel moment, Belgia a petrecut, în total, 589 de zile fără un guvern ales.

La acel moment, Europa traversa şi criza datoriilor suverane. Reuters scria că investitorii urmăreau cu atenţie situaţia Belgiei, având în vedere că ţara avea deja un nivel ridicat al datoriei publice. Temerea era că paralizia politică ar putea transforma Belgia într-o nouă victimă a crizei europene.

Acest lucru nu s-a întâmplat.

În pofida blocajului politic, economia a continuat să funcţioneze. Sistemul federal belgian, care acordă puteri importante regiunilor şi comunităţilor locale, a permis continuarea multor politici publice fără intervenţia directă a guvernului federal. Instituţiile statului, administraţia şi serviciile publice au funcţionat aproape normal.

Ulterior, experienţa Belgiei a devenit subiect de studiu pentru economişti şi politologi. Un studiu publicat în revista academică Government and Opposition arăta că impactul economic al zilelor fara guvern a fost mult mai redus decât anticipau mulţi observatori. Cercetătorii au concluzionat că instituţiile puternice şi continuitatea administrativă au compensat lipsa unui executiv cu puteri depline.

Paradoxal, lipsa unui guvern nu a împiedicat economia belgiană să crească. PIB-ul a avansat cu aproximativ 1,8% în 2011, iar rata şomajului a rămas sub media europeană. Marile companii şi-au continuat activitatea, iar Belgia şi-a păstrat statutul de centru financiar şi logistic important în Europa.

În decembrie 2011, după indelungi negocieri, a fost format guvernul condus de Elio Di Rupo, primul premier francofon al Belgiei după aproape patru decenii. Reuters relata atunci că acordul dintre cele şase partide care au format coaliţia a pus capăt celei mai lungi crize politice din istoria modernă a Europei.

Experienţa belgiană a devenit de atunci un argument invocat frecvent atunci când alte state europene traversează perioade de blocaj politic. Ea nu demonstrează că guvernele sunt inutile şi nici că astfel de situaţii sunt lipsite de costuri. Arată însă că, în economiile dezvoltate, instituţiile, administraţia şi regulile deja stabilite pot asigura continuitatea funcţionării unui stat chiar şi atunci când politicienii nu reuşesc să ajungă la un acord.

Iar Belgia continuă să fie un caz aparte. Potrivit Financial Times şi Reuters, fragmentarea politică şi diviziunile istorice dintre Flandra şi Valonia fac ca negocierile pentru formarea coaliţiilor să dureze frecvent luni întregi. Pentru belgieni, răbdarea politică pare să fi devenit aproape o tradiţie naţională.