Rafila despre protestul Sanitas: Au avut tot sprijinul din partea Guvernului
Sindicatul Sanitas a avut tot sprijinul din partea Guvernului, iar cea mai mare parte a revendicărilor va fi rezolvată, spune ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila: „Suntem aproape de obţinerea unui acord”.
Legat de noul protest Sanitas de joi, Alexandru Rafila a spus că va discuta cu sindicaliştii, aşa cum a făcut aproape în fiecare zi.
„Suntem aproape de obţinerea unui acord. Au avut tot sprijinul din partea Guvernului, a prim-ministrului şi cea mai mare parte a revendicărilor lor va fi rezolvată. În primul rând discrepanţele în salarizare a personalului care lucrează în spitale - personal TESA, care are salarii foarte mici -, trebuie să găsim o soluţie şi ulterior o mărire generală a salariilor, dacă se poate şi bazată pe performanţa profesională”, a spus ministrul.
Recent, Sanitas anunţa că Guvernul a acceptat „în principiu” ca angajaţii din sistemul de sănătate să aibă o creştere de 20% a salariului.
Executivul spunea, în schimb că „s-a căzut de acord asupra unei creşteri a fondului de salarii cu 15% pentru sectorul sanitar”.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe alephnews.ro
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro













