Rafila anunţă renunţarea la măştile de protecţie în aer liber

Autor: Andreea Tobias Postat la 14 februarie 2022 1823 afişări

Prima măsură de relaxare ar putea fi renunţarea la măştile de protecţie în aer liber, spune ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila.

Rafila anunţă renunţarea la măştile de protecţie în aer liber

Întrebat, luni, dacă există un plan al relaxărilor care urmează, Rafila a răspuns că nu există un calendar, pentru că acum nu sunt motive să existe, în condiţiile în care situaţia în spitale este „serioasă” în continuare.

„Totuşi, uitându-ne la modul în care numărul de cazuri scade, sigur că o să ne punem această problemă a ridicării stării de alertă în perioada următoare. Dar până se ridică starea de alertă sigur că s-ar putea renunţa la anumite restricţii - cum ar fi de exemplu utilizarea măştii în aer liber sau creşterea gradului de ocupare a unor instituţii care organizează evenimente - dar numai în corelaţie cu evoluţia reală”, a declarat Rafila.

Acesta a precizat că situaţia nu mai este legată de numărul de cazuri care se înregistrează zilnic, ci de numărul de pacienţi din spitale şi din secţiile de terapie intensivă.

Întrebat, mai departe, dacă ne aşteptăm ca primele măsuri să fie legate de scoaterea măştii în spaţiile deschise, Rafila a răspuns: „Eu cred că asta ar fi prima măsură, dar nu în spaţiile închise, pentru că vine primăvara, lumea iese din case. Nu vreau să mă hazardez, să fac pronosticuri, dar cred că aceasta ar putea să fie o măsură luată după ce vedem că lucrurile reintră în normal în ceea ce priveşte îmbolnăvirile şi scăderea este consistentă”.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
rafila,
măşti,

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.