Rafael Nadal confirmă printr-o postare că a decis să revină în circuit

Autor: Rafael Hekman Postat la 16 noiembrie 2023 28 afişări

Revenirea în activitate a lui Rafael Nadal a fost sub semnul incertitudinii în ultimele luni. Miercuri, în cadrul unui eveniment, spaniolul a dat speranţe fanilor săi, spunând că „crede” că va reveni. La o zi după, Nadal a revenit cu o postare, în care confirmă că a decis să revină în circuit.

Rafael Nadal confirmă printr-o postare că a decis să revină în circuit

Jucătorul de 37 de ani nu a mai fost în acţiune de când a suferit o accidentare la flexorul şoldului în timpul înfrângerii din turul al doilea în faţa lui Mackenzie McDonald, în timpul Openului Australiei 2023.

La începutul acestui an, Nadal a anunţat că va lipsi de la Openul Franţei, unde a cucerit 14 din cele 22 de titluri majore ale sale, deoarece va fi supus unei intervenţii chirurgicale.

El şi-a declarat intenţia de a reveni în tenis pentru un ultim an în 2024, dar au existat îndoieli cu privire la progresele pe care le-a făcut în sesiunile de antrenament de la Academia sa din Mallorca.

Miercuri, el s-a declara încrezător că va juca din nou, fără a detalia o dată pentru revenirea sa.

"Până acum, nu ştiam dacă voi mai juca vreodată tenis, iar acum cred că da", a declarat Nadal miercuri.

"Ceea ce s-a schimbat de acum câteva săptămâni până acum este că acum ştiu că voi juca din nou tenis.

"Nu ştiam înainte, dar acum, sincer, ştiu, pentru că evoluţia este pozitivă.

"S-au făcut paşi mari în ultima vreme. Nu sunt încă pregătit să spun unde. Când voi şti, voi fi primul care o va spune.

"Este o perioadă bună din viaţa mea. Este un pas înainte, fără îndoială, şi înseamnă foarte mult."

Spaniolul a revenit joi cu o postare în social media în care a pecizat că confirmă ceea ce a declara cu o zi înainte referitor la revenirea sa.

„Rămâneţi pe fază, zilele acestea voi decide şi voi anunţa împreună cu echipa mea când şi unde voi juca.”, a scris Nadal în postarea sa.

Specialiştii anticipează o revenire înainte de Australian Open, probabil cu unul două turnee de încălzire, înainte de primul Grand Slam al anului.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
nadal,
revenire,
australian open

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.