Rabla pentru Electrocasnice, prima etapă pentru selectarea unor vouchere începe luni

Autor: Andreea Tobias Postat la 04 decembrie 2022 48 afişări

Rabla pentru Electrocasnice, prima etapă pentru selectarea unor vouchere începe luni

Românii se pot înscrie, începând de luni, 5 decembrie, în prima etapă a programului ”Rabla pentru Electrocasnice” din sesiunea a doua a acestui an.

Începând de luni, 5 decembrie 2022, persoanele fizice se pot înscrie în prima etapă a Programului Rabla pentru Electrocasnice pentru selectarea voucherelor aferente categoriei din care fac parte maşinile de spălat rufe, maşinile de spălat vase şi frigiderele/congelatoarele, anunţă Administraţia Fondului pentru Mediu (AFM).

Bugetul primei etape este de 25 milioane lei, iar selecţia voucherelor se face în perioada 05.12.2022, ora 10:00 - 09.12.2022, ora 23:59 sau până la epuizarea bugetului.

În prima etapă, se acordă vouchere pentru achiziţionarea de echipamente electrice şi electronice de uz casnic, după cum urmează:

400 de lei pentru maşini de spălat rufe, inclusiv cu uscător, având cel puţin noua clasă energetică C

400 de lei pentru maşini de spălat vase având cel puţin noua clasă energetică D

400 de lei pentru categoria frigidere/combine frigorifice/lăzi frigorifice/congelatoare având cel puţin noua clasă energetică E.

Perioada de derulare a unei etape de selecţie a voucherelor dintr-o categorie este de 5 zile sau până la epuizarea bugetului alocat etapei respective.

„După publicarea listei persoanelor fizice aprobate pe site-ul AFM, solicitanţii se vor prezenta la unul dintre comercianţii validaţi, de unde vor achiziţiona echipamentul dorit. Valabilitatea voucherului este de 7 zile de la data validării acestora de către AFM, termen în care trebuie utilizate la un comerciant validat”, transmite AFM.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
rabla,
electrocasnice,

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.