Putin, despre Iran: Suntem în contact cu partenerii noştri iranieni. Ne continuăm parteneriatul
Într-un interviu acordat agenţiilor de presă, preşedintele rus Vladimir Putin a abordat direct subiectele legate de Iran, de la stabilitatea regimului şi cooperarea bilaterală, până la perspectivele privind programul nuclear iranian, notează Reuters.
Despre stabilitatea regimului de la Teheran, Putin a afirmat că se poate observa că „societatea iraniană se consolidează în jurul conducerii actuale”.
Întrebat despre o posibilă eliminarea a Ayatollahului Ali Khameni de către SUA sau Israel, liderul de la Kremlin a evitat speculaţiile „Nici nu vreau să discut această posibilitate”.
În legătură cu colaborarea dintre Rusia şi Iran, şeful statului a susţinut „Suntem în contact permanent cu partenerii noştri iranieni. Ne continuăm parteneriatul. Avem specialişti care lucrează în Bushehr, 250 de persoane, iar cu oamenii de afaceri numărul poate ajunge la 600. Nu plecăm din Iran. Nu este acesta un sprijin?”
În plan militar, Putin a menţionat că o propunere anterioară privind un parteneriat de apărare antiaeriană nu a fost urmată de interes din partea Teheranului „Partenerii iranieni nu au arătat interes atunci. În prezent, nici nu ne-au cerut aşa ceva. Aşadar, nu avem nimic de discutat pe acest subiect”.
Despre programul nuclear iranian, Putin a susţinut o soluţie diplomatică, afirmând că ar fi corect ca „toate părţile implicate în acest conflict să caute modalităţi de a pune capăt ostilităţilor” şi să se ajungă la un acord care să ţină cont atât de interesele Iranului în ceea ce priveşte utilizarea civilă a energiei nucleare, cât şi de interesele de securitate ale Israelului.
Urmărește Business Magazin

Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro