PSD respinge amendamentele la Legea RCA care afectează drepturile asiguraţilor
Deputaţii PSD vor vota împotriva amendamentelor la Legea RCA care limitează drepturile asiguraţilor, susţinând că orice modificare legislativă trebuie să îmbunătăţească condiţiile pentru persoanele asigurate.
Deputaţii PSD au precizat că nu vor susţine amendamentele depuse la Legea RCA care ar oferi asigurătorilor o poziţie de forţă în raport cu persoanele asigurate.
„Considerăm că orice intervenţie legislativă în domeniul asigurărilor obligatorii de răspundere civilă auto trebuie să îşi propună îmbunătăţirea condiţiilor pentru persoanele asigurate, nu o înrăutăţire a lor”, potrivit unui comunicat de presă.
Partidul susţine transpunerea în legislaţia românească a modificărilor aprobate la nivel european prin Directiva 2021/2118/CE, însă avertizează că acest proces nu trebuie folosit „pentru a se strecura în lege prevederi care favorizează asigurătorii în dauna asiguraţilor”.
„PSD va respinge amendamentele introduse la Camera Deputaţilor care ar oferi asiguratorilor o poziţie de forţă în raport cu persoanele asigurate. Susţinem principiul practicării unor preţuri rezonabile pentru reparaţiile auto acoperite de poliţele RCA şi combaterea speculei din acest sector de activitate”, conform sursei citată.
COTAR a transmis că, potrivit unui proiect de modificare a Legii RCA toate drepturile şoferilor păgubiţi s-ar muta în favoarea companiilor de asigurări.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe alephnews.ro
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro













