Provident şi Metropolitan Life au prelungit parteneriatul pe încă cinci ani, iar Metropolitan Life vine cu un produs nou, cu un cost de 1,5 lei pe săptămână, destinat clienţilor ce iau credite sub 2.000 lei
Provident Financial România şi Metropolitan Life au prelungit parteneriatul strategic dintre cele două companii pe următorii cinci ani.
Provident Financial România şi Metropolitan Life au prelungit parteneriatul strategic dintre cele două companii pe următorii cinci ani. Noul acord aduce o diversificare a ofertei Metropolitan Life, prin lansarea unui produs nou, cu un cost de doar 1,5 lei pe săptămână, destinat clienţilor care contractează credite mai mici de 2.000 de lei, potrivit informaţiilor transmise de Provident. În primii cinci ani ai parteneriatului au fost vândute peste 180.000 de poliţe, iar totalul despăgubirilor plătite a ajuns la 14 mil. lei, din care indemnizaţiile în caz de deces au avut cea mai mare pondere.
„Prelungirea colaborării excelente pe care o avem cu Metropolitan Life este parte a strategiei noastre de a creşte incluziunea financiară. Pentru noi, acest lucru înseamnă mai mult decât a oferi acces la credite. Oferim, în acelaşi timp, acces la protecţie şi la siguranţă, mai ales pentru segmentele de populaţie care sunt cele mai vulnerabile în faţa unor evenimente neprevăzute. În 2025, unul din trei clienţi Provident a avut şi o poliţă de asigurare, ceea ce demonstrează succesul asigurării oferite în colaborare cu Metropolitan Life, rezultat care ne motivează să extindem oferta de protecţie pentru toţi clienţii noştri“, a declarat Florin Bâlcan, director general al Provident.
Anunţul vine într-un context în care asigurările oferite de Metropolitan Life devin tot mai populare în rândul clienţilor Provident. Anul trecut s-a înregistrat o creştere de 31% a volumului de prime brute subscrise faţă de 2024.
Datele arată că femeile reprezintă principalul segment care a optat pentru această asigurare de viaţă. De asemenea, se observă un interes crescut în rândul populaţiei din mediul urban comparativ cu mediul rural, iar din perspectiva vârstei, clienţii de peste 45 de ani sunt cei mai interesaţi de încheierea unei asigurări.
„Pentru Metropolitan Life, acest parteneriat înseamnă oportunitatea de a inova constant şi de a adapta soluţiile de asigurare la nevoile reale ale clienţilor. Colaborarea cu Provident ne-a permis să dezvoltăm produse flexibile, cu costuri accesibile şi beneficii relevante, care completează responsabil procesul de creditare. Totodată, astfel de iniţiative contribuie la creşterea gradului de incluziune financiară, prin facilitarea accesului la soluţii de protecţie pentru segmente de populaţie care, de multe ori, interacţionează mai rar cu produsele de asigurare. Continuarea colaborării ne confirmă încă o dată că asigurările joacă un rol important în consolidarea stabilităţii financiare şi în extinderea accesului la protecţie pentru un număr cât mai mare de români“, a declarat Carmina Dragomir, CEO al Metropolitan Life.
Noul parteneriat stabilit de cele două companii prevede pentru următorii cinci ani o creştere semnificativă a volumului total de prime brute subscrise, comparativ cu termenii acordului anterior. Această ţintă reflectă încrederea ambelor companii în potenţialul pieţei şi în rolul asigurărilor ca parte esenţială a unei experienţe responsabile de creditare. Asigurarea oferită de Provident şi dezvoltată de Metropolitan Life este un produs complementar împrumutului, conceput pentru a oferi protecţie financiară atât clienţilor individuali, cât şi familiilor acestora în situaţii neprevăzute.
Pachetul acoperă riscuri precum spitalizarea, intervenţiile chirurgicale şi tratarea arsurilor şi fracturilor, precum şi decesul. În cazul unui eveniment de deces, asigurarea acoperă: 100% din principalul rămas de rambursat, în limita a 4.500 de lei, şi oferă suplimentar o sumă fixă de 4.500 de lei către un membru al familiei desemnat ca beneficiar. Produsul este disponibil în două variante ÑPachet pentru tineî şi ÑPachet pentru familieî, la un cost accesibil de 4 lei, respectiv 5,5 lei pe săptămână, fără evaluare medicală la intrarea în asigurare. Peste 90% din poliţele de asigurare sunt emise electronic, iar cei mai mulţi clienţi care le cumpără sunt cei care beneficiază de serviciul la domiciliu. Provident explorează posibilitatea de a integra oferta de asigurare şi în canalul digital, ca parte a strategiei sale de dezvoltare şi simplificare a accesului la protecţie financiară.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe alephnews.ro
Citeşte pe fanatik.ro
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro













