Proprietarii de fabrici şi depozite au ajuns să construiască blocuri pentru angajaţi în lupta pentru a atrage şi reţine forţa de muncă. Makita pregăteşte două blocuri noi la Brăneşti pentru viitorii angajaţi

Autor: Alexandra Matei Postat la 26 aprilie 2022 206 afişări

Proprietarii de fabrici şi depozite au ajuns să construiască blocuri pentru angajaţi în lupta pentru a atrage şi reţine forţa de muncă. Makita pregăteşte două blocuri noi la Brăneşti pentru viitorii angajaţi

Makita EU, producător japonez de scule electrice, P3 Logistic Parks (P3), investitor din logistică, şi producătorul de tâmplărie Barrier din Bacău au ridicat deja sute de locuinţe pentru angajaţi Cererea de muncitori pentru fabrici şi depozite s-a dublat în 2021, peste 150.000 de oferte de muncă pentru angajaţi din acest domeniu fiind adăugate într-un an pe platforma OLX.

„Compania (Makita EU – n. red.) a pregătit două blo­curi noi de locuinţe moderne în apropiere de Bucureşti, la Brăneşti, judeţul Ilfov, la aproximativ 1,5 km de fabrică, pentru viitorii angajaţi, care în prezent locuiesc la distanţă mare de fabrică. Astfel, procesul de recrutare şi selecţie este deschis pentru persoane din întreaga ţară, indiferent de localitatea în care locuiesc, pentru a-şi începe o carieră la fabrica Makita EU“, anunţă reprezentanţii grupului din România.

Makita EU, producător japonez de scule electrice, avea în 2020, ultimul an pentru care există date disponibile, un număr mediu de 2.300 de angajaţi. În acelaşi an compania a raportat o cifră de afaceri de 2,1 mld. lei, în creştere cu aproape 40% faţă de anul anterior, şi un profit net de 159 mld. lei, plus 68%, potrivit confidas.ro.

Facilităţile de cazare dezvoltate de producător includ garsoniere mobilate şi utilate, cu suprafaţa de 36 de metri pătraţi, pază permanentă şi camere de supraveghere video, bucătărie mobilată şi utilată, contorizări individuale pentru utilităţi, internet şi TV la cerere.

Încă de acum cinci-şase ani ZF scria despre fabricile din vestul ţării care doreau să aducă muncitori din alte judeţe, unde rata şomajului era mai mare, însă problema cazării acestora era un impediment serios. Companiile şi-ar fi dorit atunci ca autorităţile locale să preia această iniţiativă de a ridica blocuri pentru angajaţi, în timp ce primăriile aruncau mănuşa spre mediul privat. „Construiţi voi dacă aveţi nevoie“. De atunci, România a apelat la contingente de muncitori din afara UE pentru a acoperi din golurile de pe piaţa muncii, iar iniţiativa de a dezvolta locuinţe a fost asumată de câţiva investitori privaţi.

„În anii interbelici, Aradul avea un mare investitor, un mare finanţator local care se numea Baronul Neuman, care a făcut şi stadionul UTA. Pe vremuri, el a construit un cartier întreg pentru muncitorii lui, iar aceasta a fost o investiţie strict privată“, spunea în octombrie 2016 Călin Bibarţ, viceprimarul Aradului, prezent la ZF HR Insider, o dezbatere a ZF care căuta soluţii pentru piaţa muncii.

În 2022, Adrian Gârmacea, antreprenorul care deţine producătorul de tâmplărie Barrier din Bacău, cu 400 de angajaţi, a ales să investească într-un bloc de locuinţe pentru angajaţi din dorinţa de a nu apela la muncitori străini şi de a atrage forţa de muncă locală. „L-am construit pentru angajaţii din localităţile şi judeţele limitrofe, în principal din mediul rural, care nu îşi permit să plătească o chirie de 150 de euro în Bacău, aşa că noi le vom cere în jur de 200 de lei pe lună. Vor veni aici cu familiile, sunt deja 30 de angajaţi care au spus că se vor muta“, spunea recent Gârmacea pentru ZF.

Investiţia în blocul de locuinţe de lângă fabrica Barrier este de 600.000 de euro, iar proprietarul companiei spune că a luat în calcul să dezvolte şi o grădiniţă, tot ca o facilitate pentru salariaţi.

Pe acelaşi model a mizat şi P3 Logistic Parks (P3), investitor şi dezvoltator pe termen lung de proprietăţi logistice în Europa. Compania a inaugurat, la începutul acestui an, blocul de locuinţe pentru personalul angajat în parcul logistic P3 Bucureşti A1. Proiectul este amplasat în centrul parcului, iar ideea din spatele dezvoltării acestuia a venit din nevoia de a face faţă crizei forţei de muncă.

„Noua facilitate oferă un grad mai mare de confort pentru ocupanţi şi sperăm că acest lucru va contribui la păstrarea pe termen lung a angajaţilor. Proiectul a reuşit să înregistreze gradul maxim de ocupare chiar înainte de livrare“, spune Sînziana Pardhan, managing director al P3 în Romania.

Imobilul se întinde pe o suprafaţă de aproximativ 2.000 de metri pătraţi şi este compus din 63 de camere mobilate şi dotate cu frigider, televizor, aer condiţionat şi wi-fi. Fiecare etaj are o bucătărie şi o spălătorie, iar la parter, o zonă socială, cu acces direct la un spaţiu de recreere special amenajat. Capacitatea totală a unităţii de cazare este de 252 de persoane.

P3 Logistic Parks are peste 6,5 milioane metri pătraţi de active în administrare şi o bancă de terenuri de 1,6 milioane metri pătraţi pentru dezvoltare ulterioară. P3 are activităţi comerciale în 11 ţări şi investeşte şi se dezvoltă pe pieţele europene de două decenii. Compania are sediul central la Praga şi are o echipă de 200 de angajaţi în 11 birouri din oraşe cheie ale Europei.

Lipsa personalului în domeniul producţiei, al depozitelor şi a logisticii a reprezentat, aşadar, punctul de plecare în dezvoltarea acestor proiecte rezidenţiale destinate angajaţilor.  Fabricile şi depozitele care au demarat astfel de proiecte au speranţa că numărul angajaţilor va creşte şi că distanţa nu va mai fi un obstacol în alegerea locului de muncă, în special atunci când vorbim despre oameni care vin să lucreze din alte părţi ale ţării.

Potrivit unui studiu OLX, categoria „Lucrători producţie – Depozit - Logistică“ a trecut pe primul loc anul trecut în topul domeniilor cu cele mai multe locuri de muncă, după ce în 2020 ocupa cea de-a doua poziţie. Numărul mare de anunţuri de angajare publicate de angajatori confirmă, de asemenea, deficitul major de personal din acest domeniu.

Astfel, pe parcursul anului trecut, arată studiul, companiile au adăugat pe OLX peste 151.000 de oferte de muncă pentru muncitorii din acest domeniu, cu 112% mai multe decât în anul anterior.

Urmărește Business Magazin

Citeşte pe prosport.ro

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.