Proiect: Pensie de serviciu pentru controlori financiari ai Curţii de Conturi cu mandat de patru ani

Autor: Alina Novaceanu Postat la 10 mai 2015 251 afişări

Deputaţi ai PSD propun, într-un proiect, ca persoanele care au fost controlori financiari ai Curţii de Conturi pe o durată de cel puţin patru ani să beneficieze, la împlinirea vârstei de 60 de ani, de pensie de serviciu.

Nu este primul proiect privind acordarea de pensii de serviciu, Parlamentul adoptând pensii de serviciu pentru aviatori şi având în discuţie proiecte privind pensii de serviciu pentru parlamentari, siderurgişti, metalurgişti.

Iniţiatorii, deputaţii PSD Florin Iordache, Adrian Solomon, Anghel Stanciu, Mihai Baltă, Virgil Delureanu, dar şi deputatul UDMR Kerekes Karoly, au motivat această propunere legislativă prin faptul că desfiinţarea pensiilor de serviciu pentru auditorii publici externi, şi anume controlorii financiari, a fost discriminatorie.

Astfel, proiectul prevede că persoanele care au îndeplinit funcţia de auditor public extern timp de 14 ani în cadrul Curţii de Conturi, beneficiază la împlinirea vârstei de 60 de ani, de pensie de serviciu, în cuantum de 80% dn baza de calcul reprezentată de media veniturilor brute lunare realizate, corespunzătoare ultimelor 12 luni de activitate anterioare lunii în care se depune cererea de pensionare.

Şi cei care au vechime de minimum 4 ani la Curtea de Conturi beneficiază de pensie de serviciu, dar cuantumul acesteia va fi micşorat cu 1% pentru fiecare an care lipseşte din vechimea de 14 ani. În schimb, pentru vechime care depăşeşte 14 ani, cuantumul pensiei de serviciu creşte cu 1% pentru fiecare an.

Vor primi pensie de serviciu şi persoanele care au lucrat la Curtea de Conturi, dar, care la data pensionării, au o altă ocupaţie, în acest caz baza de calcul a pensiei de serviciu o reprezintă media veniturilor brute lunare din ultimele 12 luni anterioare lunii în care se depune cererea de pensionare, realizată de auditorii publici exerni aflaţi în activitate.

Aceste venituri pe baza cărora se calculează pensia nu vor include sporul de risc şi suprasolicitare neuropsihică de 50% şi majorarea de până la 75% din slariul de bază câştigate în instanţă.

Pensia de serviciu nu se cumulează cu cea din sistemul public, ci se alege cuantumul cel mai avantajos.

Proiectul de lege a fost înregistrat la Parlament 6 mai şi se află în consultare publică la Camera Deputaţilor.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
DEPUTAŢI,
PROIECT,
/actualitate/proiect-pensie-de-serviciu-pentru-controlori-financiari-ai-curtii-de-conturi-cu-mandat-de-patru-ani-14238603
14238603
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.