Motivul ridicol pentru care nepotul unui mafiot a închis un oraş întreg
Nepotul unui şef al mafiei italiene a închis un oraş timp de trei ore pentru a permite unui elicopter să aterizeze pentru nunta lui, conform publicaţiei online DailyMail.
Antonio Gallone, de 31 de ani, al cărui bunic ar fi capul clanului Manusco, s-a căsătorit cu iubita sa, Aurora, într-o ceremonie grandioasă. În urma acţiunilor sale este cercetat de procurorii italieni. Oraşul Nicotera, unde locuieşte şi familia Mancuso, a fost închis timp de trei ore pentru ca tinerii căsătoriţi să fie plimbaţi cu elicopterul. Aparatul a zburat deasupra pieţei principală a castelului, iar pentru ca acesta să poată ateriza în siguranţă şi linişte, traficul din centrul oraşului a fost oprit.

Printre elementele care au facilitat ceremonia s-au numărat două maşini de lux – Ferrari şi Maserati, un covorul roşu şi elicopterul care realizat o aterizare spectaculoasă în piaţa principală. După ceremonie, cuplul a decolat cu un elicopter Robinson 44 Ipema pentru a viziona apusul de soare de peste insulele Eoliene.
Oficialii spun că nu au cunoscut planurile cuplului, iar procurorul calabrez Michele Sirgiovanni a ordonat politiei locale să deschidă o anchetă pentru a verifica acest „incident grav”.
El a cerut să ştie ce forţe municipale- în speţă şi primarul şi poliţia locală- au permis ca traficul a fost oprit timp de 3 ore.
„Acum, în Italia, totul este permis, de la a îngenunchia în faţa şefului pentru a apărea la show-uri televizate, până la elicoptere integrate pe piaţa neagră pentru a fi folosite în show-uri exhibiţioniste sau în nunţi pompoase, cum a fost cea în cauză. Cine autorizează toate astea? , a declarat şi Mario Giarrusso, un parlamentar, membru al comisiei anti-mafie.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe alephnews.ro
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro













