Primele declaraţii din 2024 ale ministrului finanţelor Marcel Boloş: Nu vor creşte taxe în 2024, dar din 2025 vine reforma fiscală din PNRR. Deficitul bugetar din 2023 va fi de 5,7%

Autor: Răzvan Botea Postat la 09 ianuarie 2024 62 afişări

Primele declaraţii din 2024 ale ministrului finanţelor Marcel Boloş: Nu vor creşte taxe în 2024, dar din 2025 vine reforma fiscală din PNRR. Deficitul bugetar din 2023 va fi de 5,7%

Marcel Boloş, ministrul finanţelor, a spus, în cadrul primelor declaraţii din 2024, că anul acesta nu vor creşte taxele şi că din 2025 se va discuta despre reforma fiscală asumată prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR). El a mai vorbit despre deficitul bugetar de la final de 2023 şi a spus că, din datele preliminare, diferenţa dintre cheltuielile bugetare şi veniturile de la bugetul de stat este echivalentul a 5,7% din PIB.

„Deficitul bugetar estimat era de 5,9%. Calculele ne arată că stăm mult mai bine, sub 5,7%, ca să spun aşa. Dar aveţi răbdare. În conferinţa de presă următoare o să vă prezint şi datele din contul de execuţie bugetară, pentru că ne apropiem de final pe partea de regularizări pe care le avem de făcut, astfel încât să nu vă dau cifre care bântuie după aceea”, a spus Marcel Boloş.

Marcel Boloş a mai spus că nu vor creşte taxele în 2024, iar reforma fiscală asumată de România prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR) va începe din 2025.

„În 2024 nu este în discuţie creşterea de impozite şi taxe. Anul 2024 este cu zero impozite şi taxe, să fie clar. E respectul minim, decenţa minimă pentru mediul de afaceri şi nici nu ar fi corect şi cinstit“, a spus ministrul de finanţe. Cu toate acestea, admite el, din 2025 vor fi creşteri de taxe: „Nu cred că este o noutate pentru nimeni jalonul 207 (din PNRR- n. red.), care spune în mod clar  că trebuie să implementăm o reformă a sistemului de impozite şi taxe, dar s-a spus de fiecare dată exact acelaşi lucru: este în discuţie începând cu anul 2025.“

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
refuz,
taxe,
crestere,
reforma,
deficit bugetar,
declaratii

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.