Prima reacţie oficială după încheierea negocierilor de pace directe Rusia–Ucraina–SUA
Ministerul rus de Externe a transmis sâmbătă că Moscova rămâne deschisă continuării dialogului, la finalul celei de-a doua zile a negocierilor directe de pace Rusia–Ucraina–SUA, găzduite de Emiratele Arabe Unite, la Abu Dhabi.
Informaţia a fost relatată de agenţia de presă de stat RIA şi preluată de Reuters. Reuniunea trilaterală marchează prima rundă de negocieri directe între cele trei părţi de la începutul conflictului.
Potrivit unei surse apropiate negocierilor, citată de agenţia rusă TASS, problema teritorială rămâne cel mai dificil punct de pe agenda discuţiilor. Retragerea forţelor ucrainene din Donbas este considerată de Moscova o prioritate strategică.
„Această problemă rămâne cea mai complicată. Retragerea armatei ucrainene din Donbas este importantă şi se iau în considerare diverşi parametri de securitate cu privire la această problemă”, a declarat sursa.
Înaintea reuniunii de la Abu Dhabi, pe 22 ianuarie, preşedintele rus Vladimir Putin a avut o întâlnire cu trimisul special al SUA, Steve Witkoff, şi cu omul de afaceri Jared Kushner, ginerele preşedintelui american Donald Trump. Discuţiile, care au durat aproximativ patru ore, au fost descrise de consilierul Kremlinului, Iuri Uşakov, drept „extrem de substanţiale, constructive, sincere şi bazate pe încredere”.
Delegaţia rusă la negocierile de pace Rusia–Ucraina–SUA a fost condusă de Igor Kostyukov, şeful Direcţiei Principale a Statului Major General al Armatei Ruse. Partea ucraineană a fost reprezentată de Rustem Umerov, secretarul Consiliului Naţional de Securitate şi Apărare.
Reuniunea de două zile s-a încheiat fără anunţarea unor concluzii clare sau a unui calendar al paşilor următori. În ciuda discuţiilor diplomatice, Rusia a continuat atacurile militare, bombardând în noaptea de vineri spre sâmbătă oraşele Kiev şi Harkov. Până în prezent, toate cele trei părţi au evitat declaraţiile publice privind conţinutul negocierilor purtate cu uşile închise.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe alephnews.ro
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro












