Prima mare tranzacţie pe 2026: AFI Europe plăteşte 281,8 mil. euro pe şase Value Centre din România de la sud-africanii MAS. AFI este la a doua preluare de portofoliu după ce în 2020 cumpăra birourile NEPI-Rockcastle cu aproape 300 mil. Euro

Autor: Bogdan Alecu Postat la 25 mai 2026 6 afişări

MAS P.L.C., investitor imobi­li­ar listat la bursa din Johannes­burg, vinde un portofoliu de şase parcuri de retail de tip open-air din România către AFI Europe N.V., vehi­culul de investiţii al grupului israelian AFI Pro­per­ties Ltd, listat la Tel Aviv.

Prima mare tranzacţie pe 2026: AFI Europe plăteşte 281,8 mil. euro pe şase Value Centre din România de la sud-africanii MAS. AFI este la a doua preluare de portofoliu după ce în 2020 cumpăra birourile NEPI-Rockcastle cu aproape 300 mil. Euro

♦ Sud-africanii de la MAS Real Estate au anunţat ieri la bursa de la Johannesburg semnarea acordului de vânzare către AFI Europe a şase parcuri de retail din Ploieşti, Zalău, Roman, Baia Mare, Sf. Gheorghe şi Bârlad ♦ Cu 125.500 mp suprafaţă închiriabilă, portofoliul este evaluat la 311,2 milioane de euro ♦ MAS iese parţial din imobiliare şi din pieţele actuale, iar şeful Prime Kapital, Mihail Vasilescu, preia conducerea executivă a companiei sud-africane.

MAS P.L.C., investitor imobi­li­ar listat la bursa din Johannes­burg, vinde un portofoliu de şase parcuri de retail de tip open-air din România către AFI Europe N.V., vehi­culul de investiţii al grupului israelian AFI Pro­per­ties Ltd, listat la Tel Aviv. Va­loarea proprie­tăţilor este de 281,8 mil. euro, faţă de valoarea evaluării independente rea­li­zate de Colliers la 31 decembrie 2025, de 311,2 mil. euro. Preţul efectiv pentru pachetul de acţiuni ale celor opt firme-proiect este de 197,7 mil. euro, după scăderea creditelor ban­care de 84,5 mil. euro. Finalizarea este aşteptată până la 30 iu­nie 2026, sub rezerva avizelor Consiliului Concurenţei şi CEISD.

Acesta este al doilea mare pariu al AFI Europe pe România după ce în august 2020 anunţau preluarea birourilor NEPI-Rockcastle într-o tranzacţie tot de circa 300 mil. euro.

Tranzacţia de acum include Value Centre-urile din Ploieşti (Prahova), Zalău, Roman, Baia Mare, Sf. Gheorghe (Sepsi) şi Bârlad, plus extensiile dezvoltate prin Development Joint Venture cu Prime Kapital la Roman şi Baia Mare. Cel mai mare activ este Prahova Value Centre din Ploieşti (25.000 mp, 64,9 mil. euro), iar cea mai mare chirie ponderată o încasează Zalău VC (17,82 euro/mp/lună). Venitul net operaţional al celor opt active pentru primul semestru al exerciţiului financiar MAS, încheiat la 31 decembrie 2025, a fost de 8,9 mil. euro. De partea MAS, în tranzacţie, consultanţi au fost cei din echipa iO Partners.

Tranzacţia vine la circa un an după ce MAS a vândut şapte strip malluri din Făgăraş, Focşani, Gheorgheni, Râmnicu Sărat, Sebeş, Slobozia şi Tg. Secuiesc către britanicii de la M Core pentru 49 mil. euro – acord finalizat în ianuarie 2025, cu 3,1% peste evaluarea Colliers. Cu cele două tranzacţii cumulate, MAS reduce semnificativ amprenta pe segmentul parcurilor de retail din oraşele secundare şi se concentrează pe mallurile mari. În România, MAS păstrează Militari Shopping Bucureşti (175,5 mil. euro), Dambovita Mall Târgovişte (110 mil. euro), DN1 Value Centre Baloteşti (93,4 mil. euro) şi Atrium Mall Arad (86,9 mil. euro), iar prin DJV deţine indirect Mall Moldova Iaşi, Argeş Mall Piteşti şi Carolina Mall Alba Iulia.

În paralel, MAS vinde şi Galleria Burgas din Bulgaria către Hyprop Investments pentru 53,5 mil. euro (valoare activ 122,2 mil. euro). Cumulat, cele două tranzacţii vor genera încasări nete de circa 216,1 mil. euro. Compania spune că îşi va lărgi activităţile dincolo de imobiliare şi de pieţele actuale: „Grupul nu este obligat să investească doar pentru că are capital disponibil“, se arată în anunţul către JSE.

Mai mult, Mihail Vasilescu, partener Prime Kapital şi director non-executiv MAS, devine CEO cu efect imediat. Irina Grigore, CEO din aprilie 2022, revine în rolul de CFO. Schimbarea de conducere vine după ce fondul PK Investments şi părţile acţionând în concert au depăşit pragul de 61% din capitalul MAS, după achiziţia a 65,4 milioane de acţiuni post-rezultate semestriale.

Tranzacţia se înscrie într-un context al pieţei imobiliare comerciale româneşti care a încheiat 2025 cu un volum total de circa 500 mil. euro, în scădere cu 31% faţă de anul anterior, pe fondul absenţei tranzacţiilor mari, potrivit datelor iO Partners. „Volumele mai reduse din 2025 nu reflectă pe deplin apetitul investitorilor pentru România. Ne uităm la tranzacţii potenţiale de un miliard de euro în 2026, iar iO Partners este implicat în şase mandate exclusive cu o valoare cumulată de 650 mil. euro, majoritar în retail parkuri, industrial-logistic şi hoteluri“, a declarat recent Andrei Văcaru, Managing Director Romania şi CEE Head of Capital Markets în cadrul iO Partners. Retail-ul a rămas sectorul preferat de investitori în România, cu circa 30% din volumul total în T4 2025, potrivit CBRE.

La nivel european, CBRE arată că randamentele parcurilor de retail s-au strâns în 2025 în segmentele de top, iar pentru 2026 prognoza este de creştere a chiriilor şi consolidare a interesului investiţional. Rata de neocupare în parcurile de retail din Europa era de doar 1,2% în T3 2024, comparativ cu 5,8% pentru indicele general de centre comerciale al CBRE, ceea ce explică apetitul investitorilor pentru acest tip de activ.

 

 

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
AFI Europe,
portofoliu,
romania,
tranzactie,
birouri,
nepi
COVER STORY. eCommerce sub presiune. Trei fronturi care obligă comercianţii români să se reinventeze simultan

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.