Prima ieşire a PAPEI FRANCISC la Roma, în calitate de Suveran Pontif

Postat la 14 martie 2013 19 afişări

Papa Francisc, îmbrăcat în sutană albă şi cu încălţări negre, a efectuat joi dimineaţa prima sa ieşire în Oraşul Etern, unde a mers foarte discret la bazilica Sfânta Maria cea Mare pentru a se ruga la Fecioara Maria.

Prima ieşire a PAPEI FRANCISC la Roma, în calitate de Suveran Pontif

 "El a rămas timp de 20 de minute în faţa reprezentării antice a Fecioarei şi a depus un buchet de flori, foarte simplu", a povestit pentru AFP Giuseppe, unul dintre cei 15 seminarişti, credincioşi şi prelaţi care au putut asista la prima ieşire a papei argentinian.

"Purta o sutană albă, încălţăminte neagră şi nu roşie, inelul de cardinal şi o cruce din argint", a declarat bărbatul, încă emoţionat pentru că a putut face parte din acest grup privilegiat care l-a însoţit pentru această vizită foarte privată, joi dimineaţă, în bazilica închisă publicului.

Printre persoanele care l-au însoţit s-au aflat prefectul Casei Pontificale, Georg Gänswein (care este şi secretarul particular al papei emerit Benedict al XVI-lea), precum şi adjunctul acestuia, Leonardo Sapienza.

Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

Urmărește Business Magazin

/actualitate/prima-iesire-a-papei-francisc-la-roma-in-calitate-de-suveran-pontif-10667959
10667959
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.