PRIMA CASĂ: Banii alocaţi în acest an se vor epuiza în 3 luni, la ritmul actual de absorbţie

Postat la 18 iunie 2013 60 afişări

Valoarea finanţărilor acordate prin programul "Prima Casă" în acest an a ajuns la 490 milioane euro, pentru 13.000 de beneficiari, iar pentru acest an mai sunt disponibile fonduri de 300 de milioane de euro, care se vor epuiza însă în trei luni, dacă se va menţine ritmul actual de contractare.

PRIMA CASĂ: Banii alocaţi în acest an se vor epuiza în 3 luni, la ritmul actual de absorbţie

 Astfel, de la lansarea programului, în 2009, Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri (FNGCIMM) a acordat 94.000 de garanţii, valoarea finanţărilor ajungând la aproape 3,5 miliarde de euro.

Valoare medie a finanţării accesate pe toata perioada de derulare a programului este de circa 39.000 euro, iar 28% din valoarea garanţiilor acordate a fost destinată achiziţiei de imobile construite între anii 2008 şi 2013. Rata de default se menţine scăzută, la doar 0,1% din totalul creditelor acordate.

"Programul poate continua, în limita fondurilor disponibile, până la sfârşitul anului 2013, factorul determinant fiind ritmul de acordare a finanţărilor de către bănci şi implicit rapiditatea consumării plafonului alocat fiecărei bănci", au declarat reprezentanţii Fondului, răspunzând unei solicitări MEDIAFAX.

Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

Urmărește Business Magazin

/actualitate/prima-casa-banii-alocati-in-acest-an-se-vor-epuiza-in-3-luni-la-ritmul-actual-de-absorbtie-10981469
10981469
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.