Preţurile la case tot cresc. Este sau nu bulă imobiliară?

Autor: Ioana Mihai-Andrei Postat la 30 decembrie 2017 1523 afişări  

Pe fondul apetitului crescut pentru achiziţii, preţurile cerute pentru apartamentele scoase la vânzare în România (atât noi, cât şi vechi) şi-au continuat cursul ascendent în 2017.

Preţurile la case tot cresc. Este sau nu bulă imobiliară?
Preţurile la case tot cresc. Este sau nu bulă imobiliară?

Potrivit indicelui Imobiliare.ro, aşteptările proprietarilor s-au majorat cu 10,48% în ultimele 12 luni, de la 1.050 de euro pe metru pătrat util (la finele lui decembrie 2016), până la 1.160 de euro pe metru pătrat util (la nivelul lui decembrie 2017). Interesant este că, după trei trimestre de creşteri (+4% în T1, +2,56% în T2 şi, respectiv, +4,38% în T3), suma medie solicitată pentru un apartament pe plan naţional s-a diminuat uşor în trimestrul al patrulea, cu 0,77% mai exact. Această tendinţă de stabilizare a preţurilor, resimţită inclusiv în cele mai mari două oraşe ale ţării (Bucureşti şi Cluj-Napoca), poate fi pusă, cel puţin parţial, pe seama epuizării fondurilor pentru programul Prima Casă, ce a dus la o temperare a cererii pentru locuinţe.

Bucureşti:

Dintre cele mai mari şase oraşe ale ţării monitorizate constant de Imobiliare.ro, Capitala a consemnat cea mai mică marjă anuală de creştere a preţurilor, respectiv aproximativ 10%, de la 1.141 la 1.256 de euro pe metru pătrat util. Apartamentele vechi s-au apreciat în acest răstimp cu 9,27% (de la 1.090 la 1.191 de euro pe metru pătrat util), iar cele noi cu 10,92% (de la 1.172 la 1.300 de euro pe metru pătrat util). Defalcat pe trimestre, aşteptările vânzătorilor bucureşteni s-au majorat cu 2,98% în T1, cu 2,38% în T2, cu 4,24% în T3, însă cu doar 0,16% în T4.

Braşov:

În oraşul de la poalele Tâmpei, preţul mediu solicitat pentru un apartament a crescut cu circa 12% în ultimul an (de la 900 la 1.009 euro pe metru pătrat util), reuşind, astfel, să depăşească pragul de 1.000 de euro pe metru pătrat util. Locuinţele din blocurile vechi s-au scumpit în această perioadă cu 11,31% (de la 911 la 1.014 euro pe metru pătrat util), dar cele noi au consemnat un salt de 14,48% (de la 870 la 996 de euro pe metru pătrat util). Spre deosebire de alte mari oraşe ale ţării, preţurile s-au majorat în mod susţinut pe parcursul celor patru trimestre ale anului: cu 2,78% în T1, cu 3,35% în T2, cu 2,41% în T3 şi, respectiv, cu 3,06% în T4.

Cluj-Napoca:

Şi anul acesta, capitala Transilvaniei este campioana absolută în ceea ce priveşte creşterile de preţuri pe segmentul rezidenţial: în 2017, aşteptările vânzătorilor de apartamente s-au ridicat, potrivit datelor Imobiliare.ro, cu aproximativ 16,84%, de la 1.247 la 1.457 de euro pe metru pătrat. Clujul a recuperat, astfel, cea mai mare parte din declinul consemnat în perioada de recesiune, valoarea actuală situându-se foarte aproape de punctul maxim al pieţei, respectiv 1.551 de euro pe metru pătrat util (în aprilie 2008). În ultimele 12 luni, locuinţele vechi s-au apreciat cu 18,3% (de la 1.279 la 1.513 euro pe metru pătrat util), iar cele noi cu 17,4% (de la 1.184 la 1.390 de euro pe metru pătrat util). Evoluţia trimestrială a preţurilor apartamentelor (noi şi vechi) a fost una atipică în oraşul de pe Someş: dacă în primele trei luni ale anului pretenţiile vânzătorilor au crescut uşor, cu doar 1,04%, în trimestrul al doilea a avut loc un salt de 8,89%, iar în cel de-al treilea, o creştere de 6,05%; în trimestrul al patrulea, însă, locuinţele s-au apreciat cu 0,14%.

Constanţa:

Oraşul de la malul mării este celălalt mare centru regional în care apartamentele au depăşit în 2017 pragul de 1.000 de euro pe metru pătrat util; mai exact, preţurile au crescut aici cu 12,74%, de la 973 la 1.097 de euro pe metru pătrat util. Locuinţele vechi s-au scumpit cu 12,69% în ultimele 12 luni (de la 969 la 1.092 de euro pe metru pătrat util), iar cele noi cu 12,44% (de la 989 la 1.112 euro pe metru pătrat util). Cel mai mare avans, de 5,24%, a avut loc în trimestrul al doilea, în vreme ce, în T1 şi T3, creşterile au fost mai mici de 2% (1,95% şi, respectiv, 1,72%); în trimestrul al patrulea, însă, aşteptările proprietarilor au înregistrat un avans moderat, de 3,3%, mai exact.

Iaşi:

În capitala Moldovei, Indicele Imobiliare.ro a consemnat o creştere anuală de 13,7% a preţului mediu solicitat pentru apartamentele noi şi vechi, de la 854 la 971 de euro pe metru pătrat util. Locuinţele vechi s-au apreciat aici cu 7,18% (de la 878 la 941 de euro pe metru pătrat util), însă cele noi au înregistrat un salt de 19,88% (de la 825 la 989 de euro pe metru pătrat util). În Iaşi, un avans considerabil al preţurilor, de 7,03%, a avut loc chiar în primul trimestru al anului, după care au urmat creşteri de 2,41% (în T2) şi, respectiv, 4,91% (în T3); în ultimele trei luni din 2017, însă, apartamentele s-au ieftinit uşor, cu 1,12% (oraşul din estul ţării fiind singurul dintre cele analizate care a consemnat o astfel de scădere).

Timişoara:

În oraşul de pe Bega, apartamentele scoase la vânzare s-au scumpit, per ansamblu, cu 11,59% în 2017, de la 1.027 la 1.146 de euro pe metru pătrat util. Unităţile locative din blocurile vechi au înregistrat o creştere de 13,06% (de la 1.018 la 1.151 de euro e metru pătrat util), iar cele noi s-au apreciat cu 7,29% (de la 1.056 la 1.133 de euro pe metru pătrat util). După majorări de 3,7% în T1 şi, respectiv, 4,32% în T2, pe piaţa timişoreană poate fi observată o încetinire a ritmului de creştere a preţurilor în a doua jumătate a anului; mai exact, locuinţele s-au apreciat cu 1,62% în T3 şi cu 1,51% în T4.

Despre Imobiliare.ro

Lansat în ianuarie 2000, Imobiliare.ro este primul şi cel mai accesat portal imobiliar din România. Portalul a depăşit de curând pragul de 1.480.000 de vizitatori unici pe lună şi cuprinde cea mai mare bază de oferte din toate categoriile imobiliare la nivel naţional.

fii la curent cu cele mai noi analize de business

Urmareste BM pe Facebook

Citeşte pe Tetelejurnal.ro

Zece poveşti ale unor români care au reuşit. Cum au ajuns să lucreze pentru NASA, în laboratoarele de cercetare ale unor giganţi sau chiar să conducă companii de sute de milioane de dolari Zece poveşti ale unor români care au reuşit. Cum au ajuns să lucreze pentru NASA, în laboratoarele de cercetare ale unor giganţi sau chiar să conducă companii de sute de milioane de dolari

Sunt câteva mii sau poate chiar zeci de mii. Din China în SUA şi din Dubai la Varşovia. Predau la universităţi de top din lume, lucrează pentru NASA sau în laboratoarele de cercetare ale unor giganţi. Sunt antreprenori care au pus bazelor unor start-up-uri peste hotare. Sau sunt executivi care conduc businessuri regionale sau globale de top, cu afaceri de zeci şi chiar sute de milioane de euro. Sunt cei care fac cinste României.

vezi continuarea
ZF.ro
(P) Cum mai stai cu matematica? (P) Cum mai stai cu matematica?
Cum să le dai aşa ceva? O problemă de clasa a 3a i-a băgat în ceaţă pe 90% dintre adulţii care citesc întrebarea. Tu ce înţelegi din asta
ONE.ro
Dezvăluire şocantă pentru Al Bano şi Romina Power! Ce s-a întâmplat cu fiica lor, dispărută în urmă cu 22 de ani Dezvăluire şocantă pentru Al Bano şi Romina Power! Ce s-a întâmplat cu fiica lor, dispărută în urmă cu 22 de ani
Andreea Berecleanu, ce să nu-i faci niciodată soţului: "Probabil de aici pornesc divorţurile şi neînţelegerile"
Elena Udrea a născut! Primele declaraţii de când a devenit mamă pentru prima oară, la 44 de ani
Descopera.ro
NASA a anunţat găsirea unui SUPER-PĂMÂNT. ''Ştiam că mai trebuie să fie alţii ca noi, dar nu credeam că e atât de aproape'' NASA a anunţat găsirea unui SUPER-PĂMÂNT. ''Ştiam că mai trebuie să fie alţii ca noi, dar nu credeam că e atât de aproape''
SECRETUL ascuns până acum din Transfăgărăşan, ''drumul dintre nori'', unul dintre cele mai frumoase din România - FOTO
Excavarea ruinelor unui templu egiptean a scos la iveală o DESCOPERIRE FASCINANTĂ! A stat ascunsă peste 2.000 de ani
Go4it.ro
Află unde se găseşte cel mai IEFTIN model IPHONE XS în ROMÂNIA Află unde se găseşte cel mai IEFTIN model IPHONE XS în ROMÂNIA
Samsung atacă HUAWEI cu un nou telefon cu TREI camere foto
Telefonul HUAWEI de top care promite să DISTRUGĂ noile iPhone XS în performanţă şi vânzări
Csid.ro
Cătina, ginseng românesc: beneficii VIDEO Cătina, ginseng românesc: beneficii VIDEO
Dislipidemie: cauze şi tratament
Reguli pentru o slăbire corectă şi definitivă

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.