Preşedintele Klaus Iohannis: În Senat a trecut, tot tacit, o altă iniţiativă a UDMR, prin care se constituie un cod administrativ care prevede obligativitatea limbii maghiare în unele zone din Ardeal

Autor: Ştefan Stan Postat la 04 mai 2020 330 afişări

Preşedintele Klaus Iohannis: În Senat a trecut, tot tacit, o altă iniţiativă a UDMR, prin care se constituie un cod administrativ care prevede obligativitatea limbii maghiare în unele zone din Ardeal

Preşedintele Klaus Iohannis a dat lămuriri cu privire la declaraţiile sale legate de autonomia Ţinutului Secuiesc. ”Am făcut atunci nişte afirmaţii şi sper să fi fost bine înţeles. Nu am niciun fel de problemă cu persoanele de etnie maghiară, îi cunosc pe mulţi, am avut şi am colegi, îi respect. Marea majoritate sunt oameni de treabă, harnici, care şi le văd pe ale lor. Problema pe care o am este cu politicienii, în special cu cei din PSD, care au încercat să promoveze o legislaţie care priveşte autonomia Ţinutului Secuiesc”, a spus Klaus Iohannis. 

”Este surprinzător şi supărător. Au încercat să se scoată PSD-iştii şi după scurt timp au introdus legislaţia în Senat, unde au picat-o. Dar iată că vin dovezi că nu a fost o chestiune singulară. În Senat a trecut, tot tacit, o altă iniţiativă a UDMR, care se constituie un cod administrativ cu cel existent deja. Acest cod administrativ introdus de UDMR în circuit parlamentar, prevede obligativitatea limbii maghiare în unele zone din Ardeal. De data aceasta, PSD nu poate să spună că nu a ştiut, fiindcă această iniţiativă a trecut prin comisiile senatului, unde membri PSD au votat pentru”, a declarat preşedintele. 

Acum probabil, după ce am arătat public ce se doreşte, vor găsi o formă să voteze şi împotriva acestei legi, însă nu putem să ne facem că nu vedem cum PSD este evident în situaţia de a promova anumite acte administrative, legi, care vin să ducă la autonomia Ţinutului Secuiesc, ori aşa ceva este pur şi simplu neconstituţional şi nu voi tolera apariţia unor astfel de legi. 

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
refuz,
autonomie
Omul de afaceri care a înfiinţat medicina privată în România. Urmează să lanseze un proiect GIGANT, care ar putea fi un model şi pentru sistemul de stat Omul de afaceri care a înfiinţat medicina privată în România. Urmează să lanseze un proiect GIGANT, care ar putea fi un model şi pentru sistemul de stat

Wargha Enayati a câştigat suficient de mulţi bani din imobiliare încât în 1995 să poată intra în domeniul său de expertiză, cel medical. A fondat astfel prima clinică privată din România, iar de atunci premierele s-au ţinut lanţ: primele abonamente medicale de pe piaţa locală, prima reţea de sănătate privată, prima clinică dedicată exclusiv femeilor, primele policlinici sociale şi multe altele.

vezi continuarea
ZF.ro
Ufuk Tandoğan, CEO al Garanti BBVA România, despre cina ideală: „În trecut, pentru această întrebare mi-aş fi luat timp să trec în revistă câţiva dintre autorii sau artiştii mei preferaţi, lideri care m-au inspirat sau laureaţi ai premiilor Nobel. Acum..." Ufuk Tandoğan, CEO al Garanti BBVA România, despre cina ideală: „În trecut, pentru această întrebare mi-aş fi luat timp să trec în revistă câţiva dintre autorii sau artiştii mei preferaţi, lideri care m-au inspirat sau laureaţi ai premiilor Nobel. Acum..."
Iulian Dascălu, cel mai mare proprietar român de malluri, ignoră pandemia şi pregăteşte o investiţie de 120 mil. euro
Mediafax
Donald Trump susţine că 99% din cazurile de coronavirus sunt „total inofensive” Donald Trump susţine că 99% din cazurile de coronavirus sunt „total inofensive”
Minunea japoneză. Cum a reuşit Japonia să aibă un număr redus de cazuri şi decese cauzate de coronavirus fără să impună RESTRICŢII
MonitorulApararii
Fostul premier social-democrat Zoran Milanović revine la conducerea Croaţiei. Ca preşedinte Fostul premier social-democrat Zoran Milanović revine la conducerea Croaţiei. Ca preşedinte
Ce se întâmplă la Moscova este de bine deopotrivă pentru Rusia şi Putin(?)
MonitorulPartidelor
PSD, reacţie la apelul lui Iohannis PSD, reacţie la apelul lui Iohannis
Apelul lui Iohannis către Parlament
MonitorulSiguranteiCetateanului
COMENTARIU Valeriu Suhan E hotarata treaba  Fotbalul se joaca in zece... COMENTARIU Valeriu Suhan E hotarata treaba Fotbalul se joaca in zece...
Povestile lui Valeriu Suhan La plesneala cu un springar (parte a II-a)

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.