Preşedintele Iohannis a semnat decretele de acreditare a ambasdorilor în Arabia Saudită şi Oman

Autor: Departamentul Politic Postat la 27 august 2015 64 afişări

Preşedintele Klaus Iohannis a semnat, joi, decretele privind acreditarea lui Mihail Coman în calitate de ambasador al României în Regatul Arabiei Saudite, precum şi a lui Cristian Tudor, ambasador în Qatar, şi în calitatea de ambasador în Sultanatul Oman.

Potrivit unui comunicat de presă al Administraţiei Prezidenţiale, şeful statului a semnat decretul privind acreditarea lui Mihail Constantin Coman în calitatea de ambasador extraordinar şi plenipotenţiar al României în Regatul Arabiei Saudite, decretul privind rechemarea lui Adrian Măcelaru din calitatea de ambasador extraordinar şi plenipotenţiar al României în Sultanatul Oman, precum şi decretul privind acreditarea lui Cristian Tudor, ambasador extraordinar şi plenipotenţiar al României în Statul Qatar şi în calitatea de ambasador extraordinar şi în plenipotenţiar al României în Sultanatul Oman.

Dimplomatul Mihai Constantin Coman a fost avizat, în 12 mai, de comisiile de politică externă din Parlament, pentru postul de ambasador în Regatul Arabiei Saudite, cu 19 voturi "pentru" şi 1 vot "împotrivă".

Mihai Constantin Coman a declarat în cadrul audierilor din comisiile de specialitate că şi-a gândit mandatul de ambasador pe mai multe paliere, dintre care "unul politico-diplomatic", în care urmăreşte realizarea vizitelor celor doi şefi de stat, a preşedintelui României în Arabia Saudită şi a regelui saudit în România.

"Sunt demersuri în curs pentru trimiterea de invitaţii formale pentru cei doi şefi de stat", a adăugat Coman, precizând că o altă vizită în Regatul Arabiei Saudite va fi a preşedintelui Senatului, pentru care există deja o invitaţie din 2011, dar care trebuie refăcută pe numele actualului preşedinte al Senatului, Călin Popescu Tăriceanu.

Mihai Constantin Coman a fost în perioada 2011-2015 însărcinat cu afaceri a.i la Ambasada României la Riad.

El a mai fost ambasador în Nairobi, reprezentant permanent al României pe lângă UNEP şi UN-HABITAT, secretar I în cadrul DOMAAL, responsabil de dosarele Siria şi Liban.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
IOHANNIS,
AMBASADORI,
/actualitate/presedintele-iohannis-a-semnat-decretele-de-acreditare-a-ambasdorilor-in-arabia-saudita-si-oman-14691094
14691094
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.