Prefectul şi subprefectul judeţului Mureş au fost demişi

Autor: Laura Buciu Postat la 28 iulie 2023 59 afişări

Prefectul şi subprefectul judeţului Mureş au fost demişi

Prefectul şi subprefectul judeţului Mureş au fost demişi, vineri, după ce au fost descoperite ororile din azilul din Bărdeşti. Anunţul a fost făcut de premierul Marcel Ciolacu.

Premierul Marcel Ciolacu a spus că s-au făcut controale la azilele din toată ţara sub coordonarea prefecţilor şi a subprefecţilor timp de o lună de zile.

„Din câte am înţeles, AJPIS controlase acest centru cu o zi sau două înainte şi spusese că nu e nicio problemă. Doamna ministru a Muncii a luat decizia de a face comisie disciplinară şi a fost destituită persoana care a condus AJPIS. Eu azi de dimineaţă am avut o discuţie cu vicepremierul şi ministrul de Interne, Cătălin Predoiu, şi am decis eliberarea din funcţie atât a prefectului, cât şi a subprefectului. Trebuie să înţelegem foarte bine care este rolul nostru, care este rostul nostru în acest moment. Avem această latură, că s-a dispus un control. Un control, totuşi, anunţat. Atâta timp cât eu am dispus ca prefecţii să coordoneze aceste controale, trebuie să înţelegem foarte clar că trebuie să le şi urmărim”, a spus Marcel Ciolacu.

Luni, premierul şi consilierii săi vor avea întâlniri cu reprezentanţii ONG-urile pentru a găsi modificările legislative care trebuie făcute până pe 31 august.

Opt persoane au fost găsite la subsolul azilului din Mureş, unde premierul Marcel Ciolacu şi ministrul Muncii, Simona Bucura Oprescu, au cerut intervenţie de urgenţă. Condiţiile în care au fost găsite sunt improprii, iar procurorii au fost sesizaţi de Poliţia judeţeană.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
demis,
prefect,
ciolacu

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.