În 2005, când şi-a încheiat rezidenţiatul în oftalmologie, dr. Andreea Ciubotaru s-a confruntat cu o realitate nemiloasă: spitalele nu ofereau posturi, iar cele disponibile erau „cu dedicaţie”. O opţiune era să prescrie ochelari într-o optică. Alta – să îndrăznească să construiască o carieră medicală pe cont propriu. A ales, fără ezitare, a doua variantă.

În anul 2005, după finalizarea rezidenţiatului în oftalmologie, dr. Andreea Ciubotaru nu şi-a găsit locul în spitalele din Bucureşti. Nu pentru că nu era pregătită, ci pentru că, spune ea, sistemul nu funcţiona pe meritocraţie. „În perioada aceea, nu existau posturi scoase la concurs sau, dacă apăreau, erau cu dedicaţie.

Nu m-am născut într-o familie de medici şi nici nu am avut parte de acel «noroc» al unui post aranjat. Aşa că m-am văzut nevoită să aleg singura cale reală: medicina privată.” În loc să se resemneze, a ales să transforme frustrarea într-un proiect de viaţă. Încă din timpul rezidenţiatului, a decis să se specializeze într-o nişă ignorată de majoritatea colegilor: oftalmopediatria. „Era o specializare dificilă, consumatoare de timp şi răbdare. Copiii nu sunt pacienţi obişnuiţi. Nu trebuie să te perceapă ca pe un medic, ci ca pe un prieten.

Ca oftalmopediatru, trebuie să pătrunzi în lumea lor, să te joci cu ei, să le câştigi încrederea. Nu poţi grăbi o consultaţie pediatrică.” 

Un stagiu de pregătire în Austria, în al doilea an de rezidenţiat, i-a schimbat complet perspectiva. A descoperit cât de rămasă în urmă era oftalmopediatria din România în comparaţie cu ceea ce se întâmpla în vest. „În alte ramuri ale oftalmologiei – cataractă, glaucom, retină – aveam în România profesori remarcabili, care operau la standarde occidentale. Dar în oftalmopediatrie era aproape un vid.

Pur şi simplu, mulţi medici evitau consultaţiile cu copii mici – le era frică sau nu ştiau cum să se apropie de ei. Atunci am ştiut: asta e direcţia în care trebuie să merg.” A început să se formeze intens în străinătate, sub îndrumarea unor lideri de renume internaţional, precum prof. Klaus Peter Boergen, cel mai bun strabolog al lumii germane, şi prof. Oliver Ehrt, actualul preşedinte al Societăţii Europene de Strabologie. Totodată, în România, a avut sprijinul unor profesori de excepţie, precum Mihai Pop, Florian Balta şi Paul Grecu. „Mi-au deschis orizonturi, m-au ghidat, m-au provocat să cresc. Iar în toate aceste experienţe, am învăţat cât de important este să aduci acasă ceea ce ai văzut bun în afară. Asta mi-am propus.” 

După rezidenţiat, a început activitatea medicală în cabinetul soţului, dar cu o viziune clară: să construiască un centru dedicat oftalmopediatriei. Provocările au fost enorme – începând cu investiţiile în aparatură, care erau de ordinul zecilor şi sutelor de mii de euro. „Aparatura necesară era extrem de costisitoare. Nu aveam nicio sursă externă de finanţare. Am investit tot ce am câştigat din consultaţii şi intervenţii, plus toate economiile familiei. A fost un proces gradual, de durată, dar niciodată nu am făcut compromisuri la calitate.

Am cumpărat doar echipamente de top, convinsă că pacientul român merită aceleaşi standarde ca în Germania sau Elveţia.” În prezent, spitalul fondat de dr. Andreea Ciubotaru este un reper în oftalmologia pediatrică din România, cu o echipă medicală dedicată şi o infrastructură de diagnostic şi tratament la cel mai înalt nivel. „Am creat un loc în care vin pacienţi din toată ţara, dar şi din diaspora. Şi cel mai important: este un loc unde copiii nu vin cu teamă, ci cu zâmbetul pe buze. Asta e cea mai mare reuşită pentru mine.” Într-un context în care medicina privată este adesea asociată doar cu businessul, dr. Ciubotaru îşi defineşte proiectul prin cuvinte-cheie ca responsabilitate, excelenţă şi vocaţie. Iar dacă ar fi să transmită un mesaj tinerilor medici de azi, ar fi acesta: „Astăzi, există mai multe oportunităţi – în spitale de stat sau în clinici private – dar indiferent de context, trebuie să fii dispus să lupţi pentru locul tău. Să nu aştepţi să ţi se dea. Să construieşti. Eu am ales să nu aştept. Şi n-aş schimba nimic din ce am făcut.”

Când a ales să investească într-un spital dedicat oftalmopediatriei, dr. Andreea Ciubotaru nu a urmărit doar să acopere un gol de piaţă. A fost, mai degrabă, un gest de recuperare: o încercare de a aduce acasă ceea ce medicina românească nu le oferea, atunci, celor mai vulnerabili pacienţi – copiii. „Dorinţa mea a fost să ofer copiilor din România condiţii de diagnostic şi tratament ca în Occident.

Cu 20 de ani în urmă, pentru a examina un copil mic era nevoie, adesea, de anestezie generală. Azi, în spitalul nostru, facem investigaţii oftalmologice complexe la copii de vârstă foarte mică, în cabinet, fără sedare. A fost un salt uriaş.” Dacă în trecut cazurile mai dificile erau trimise aproape reflex în afara ţării, astăzi multe dintre ele sunt rezolvate în România, chiar la spitalul fondat de ea. „Pe vremuri, părinţii erau obişnuiţi să li se spună: «copilul dumneavoastră va vedea foarte slab toată viaţa». Acum, mesajul nostru este: «Ne luptăm să obţinem cea mai bună vedere posibilă, cu ce avem mai bun – ochelari, lentile de contact, operaţii, terapie vizuală». E o transformare de mentalitate.” Pasiunea pentru rigoare şi excelenţă nu i-a fost străină nici în parcursul academic. 

Cititi aici materialul integral