Povestea retailerului La Cocoş, spusă chiar de Iulian Nica, fondatorul afacerii
Retailerul La Cocoş, astăzi cea mai puternică afacere antreprenorială din comerţul alimentar, este o iniţiativă relativ tânără, primul magazin din Ploieşti fiind deschis în urmă cu un deceniu.
„Am început în iulie 2014. Au urmat mai mulţi ani importanţi în dezvoltarea conceptului hypercash La Cocoş, din 2014 până în 2019, cu multe transformări şi testări, cu multe extinderi de suprafeţe, ţinând cont că am plecat de la 500 mp în 2014 şi am ajuns la 4.500 mp în 2019. Tot în 2019 am ajuns la vânzări de 54 de milioane de euro cu un singur magazin.”
Apoi, după ce businessul iniţial din Ploieşti a ajuns la dimensiunea maximă, Iulian Nica, a replicat modelul în Bucureşti, cea mai competitivă piaţă de retail din România, dar şi cea mai mare. Magazinul din complexul Vitantis din Capitală a fost deschis la final de 2020, astfel că abia 2021 a fost primul de funcţionare, iar asta s-a văzut în cifra de afaceri care a crescut cu peste 70%.
„Într-adevăr, în această perioadă (2014-2019) am validat conceptul La Cocoş, fiind primii care am implementat pe piaţa din România posibilitatea ca clienţii să acceseze unul din cele trei paliere de preţ în funcţie de cantitatea cumpărată, cu un layout diferit faţă de ceea ce se găsea în piaţă la vremea aceea, în hipermarketuri.
Totuşi, anul 2020 va rămâne definitoriu pentru dezvoltarea reţelei, deoarece era anul în care am decis să ne extindem.”
Acest hipermarket La Cocoş din Capitală este amplasat în spaţiul unde anterior a funcţionat un hipermarket Carrefour (închis însă în urmă cu mai bine de şapte ani).
„Am început negocierile la începutul pandemiei, prin aprilie 2020, într-un moment în care întreaga lume era speriată. Am luat hotărârea să deschidem cel de-al doilea magazin hypercash La Cocoş în Bucureşti, în centrul comercial Vitantis. Locaţia fusese închisă, iar Carrefour şi ceilalţi chiriaşi trăseseră obloanele şi părăsiseră mallul încă din 2018.”
Iulian Nica îşi aminteşte un moment extrem de controversat din timpul negocierilor cu echipa celor de la Vitantis. Aceştia l-au întrebat care sunt şansele reale de a reanima un centru comercial în care Carrefour nu reuşise să performeze?
„La care eu le-am răspuns: <<Eu nu vreau să închiriez doar spaţiul pe care îl ocupa Carrefour. Pe mine mă interesează să închiriez de la voi toată suprafaţa de la parter, inclusiv spaţiile în care au funcţionat ceilalţi clienţi de la parter, adică întreaga suprafaţă de 14.500 mp, nu doar cei 7.500 mp pe care îi ocupase Carrefour înainte.>> Au rămas uimiţi şi probabil mă considerau nebun, dar eu aveam în cap aceeaşi imagine cu a lui Michael Burry, tipul care era convins că piaţa se va prăbuşi şi a mers la JP Morgan şi la băncile de pe Wall Street să cumpere Credit Default Swap înainte de criza din 2008. Vedeam aceleaşi priviri surprinse, ceva de genul: Omul e nebun.”
Uitându-se în urmă, afirmă că norocul său a fost că era singurul „nebun” care dorea să închirieze acel spaţiu, iar ei nu aveau alternativă!
„De aceea, 2020 va rămâne anul în care am hotărât să nu ne abatem de la planul nostru de dezvoltare şi, indiferent cât de greu ne va fi. Am decis să respectăm cu stricteţe fiecare pas din mixul de marketing al lui Philip Kotler, cei 4P şi cei 4C, iar dacă Divinitatea va alinia planetele, vom avea succes sigur şi ne vom atingem obiectivele. Magazinul nostru a devenit un reper pentru mii de clienţi, iar în 2024 am reuşit să atingem vânzări de 101 milioane euro doar în spaţiul din Vitantis, în care, cu 5 ani înainte, nimeni nu mai dorea să dezvolte activităţi de retail.” Rezultatele obţinute la Vitantis au deschis drumul spre extinderea accelerată a reţelei La Cocoş, care astăzi a ajuns la şapte magazine şi vânzări de peste 1 mld. lei (200 mil. euro) anul trecut. Dintre aceste magazine, cele mai multe au fost inaugurate în 2025.
Pentru a putea să accelereze dezvoltarea, antreprenorul a atras în 2024 în acţionariat BERD şi fondurile de investiţii CEECAT Capital şi Morphosis Capital, care, împreună, au cumpărat 56% din companie. Banii strânşi atunci – 30-35 mil. euro, conform surselor ZF – urmau a fi folosiţi pentru dezvoltare, potrivit anunţului oficial.
Anul acesta, retailerul a devenit din nou obiectul unei noi tranzacţii.
Grupul german Schwarz, proprietarul Lidl şi Kaufland, a anunţat că intenţionează să preia 70% din acţiunile La Cocoş într-o tranzacţie estimată la 100 mil. euro. Astfel, cele două fonduri, dar şi BERD ar urma să facă exit, iar Iulian Nica ar urma să cedeze la rândul său o parte din acţiuni. Tranzacţia trebuie să primească acordul Consiliului Concurenţei.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe alephnews.ro
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro













