Povestea omului care, la un moment dat, era cel mai bogat din ţară, cu o avere uriaşă şi companii de miliarde, dar care acum tocmai a fost condamnat la închisoare pe viaţă şi căruia i-a fost confiscat tot ce avea
Fondatorul Evergrande, Hui Ka Yan, a fost condamnat joi la închisoare pe viaţă de un tribunal din China, la aproape cinci ani după intrarea în incapacitate de plată a celui mai îndatorat dezvoltator imobiliar din lume. Instanţa a dispus şi confiscarea averii personale a omului de afaceri, iar grupul Evergrande şi filiala sa imobiliară au fost amendate cu 15,82 miliarde de yuani, echivalentul a aproximativ 2 miliarde de euro.
Tribunalul Intermediar al Poporului din Shenzhen a anunţat că Hui a fost condamnat pentru „infracţiuni multiple”, între care fraudă financiară de mari proporţii, potrivit televiziunii de stat CCTV. Pe lângă pedeapsa cu închisoarea, fondatorul a fost decăzut pe viaţă din drepturile politice.
Amenda aplicată grupului Evergrande este de 8,82 miliarde de yuani (circa 1,3 miliarde de dolari), iar Evergrande Real Estate, businessul din China continentală, a fost sancţionat cu 7 miliarde de yuani (aproximativ 890 de milioane de euro), a precizat instanţa. Alţi cinci foşti responsabili din grup au primit pedepse cuprinse între 6 şi 18 ani de închisoare.
Potrivit tribunalului, Hui era „controlorul de fapt” al companiei, iar între 2016 şi 2021, împreună cu Evergrande şi Evergrande Real Estate, a încălcat legislaţia naţională prin fabricarea continuă şi pe scară largă a situaţiilor financiare, cu scopul de a umfla activele şi de a ascunde pasivele.
Instanţa a mai reţinut atragerea ilegală de fonduri publice, dare şi luare de mită şi emiterea frauduloasă de titluri de valoare, precum şi faptul că inculpaţii ar fi preluat controlul unor instituţii financiare pe care nu le-a nominalizat.
Evergrande era, la momentul intrării în incapacitate de plată pe datoria internaţională, la finalul lui 2021, cel mai îndatorat dezvoltator imobiliar din lume, cu obligaţii de peste 300 de miliarde de dolari. Eşecul companiei a devenit simbolul crizei care a cuprins întregul sector, după ce Beijingul a înăsprit în 2020 regulile de creditare pentru dezvoltatori, în încercarea de a limita împrumuturile excesive.
Consecinţele colapsului se extind şi asupra auditorului grupului. În aprilie, două autorităţi de reglementare din Hong Kong au amendat PwC cu 1,3 miliarde de dolari hongkonghezi (166 de milioane de dolari), după o investigaţie privind activitatea firmei de audit pentru dezvoltatorul intrat în colaps. În 2024, autorităţile chineze amendaseră PwC cu 441 de milioane de yuani (65 de milioane de dolari).
Deşi diferenţele de scară şi de sistem juridic sunt considerabile, cazul a readus în atenţia publicului din România discuţia despre riscurile vânzărilor de locuinţe „pe hârtie”, în contextul dosarului Nordis. În acel caz, DIICOT investighează acuzaţii de constituire a unui grup infracţional organizat, delapidare, spălare de bani şi înşelăciune, legate de apartamente care ar fi fost promise, prin antecontracte, mai multor cumpărători.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe alephnews.ro
Citeşte pe fanatik.ro
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro











