Povestea miliardarului cu trecut controversat, care a devenit cunoscut în toată Europa după ce a investit într-o echipă de fotbal. Ce planuri are pentru România

Autor: Eduard Ivanovici Postat la 12 noiembrie 2023 283 afişări

Povestea miliardarului cu trecut controversat, care a devenit cunoscut în toată Europa după ce a investit într-o echipă de fotbal. Ce planuri are pentru România

Un trecut cel puţin controversat şi succesul adus echipei de fotbal Şahtior Doneţk l-au transformat pe Rinat Ahmetov într-unul dintre cele mai cunoscute personaje din mediul de afaceri din Europa de Est. Cum a reuşit să îşi strângă averea şi ce planuri are în România?

La începutul anilor 2000, înainte de a împlini 40 de ani, Rinat Ahmetov a devenit cel mai bogat om din Ucraina, construindu-şi averea prin businessuri în minerit, media, real estate, transporturi şi agricultură.  De 23 de ani este preşedinte al System Capital Management, un holding din sectoarele financiar şi industrial, fondat tot de el. Grupul controlează peste 100 de companii în domenii precum mineritul, producţia de energie, banking, asigurări, telecomunicaţii şi numără circa 150.000 de angajaţi.

Într-o formă sau alta, se pare că Ahmetov a avut de-a face cu mineritul încă din copilărie. Actualul miliardar, tătar şi musulman sunnit practicant, s-a născut în 1966, la Doneţk, Republica Sovietică Socialistă Ucraina, într-o familie de muncitori. Tatăl său a lucrat într-o mină de cărbune, iar mama sa era vânzătoare, conform publicaţiei internaţionale Forbes.

Detaliile privind trecutul lui Ahmetov sunt însă puţine. Astfel, modul în care şi-a obţinut averea după căderea comunismului în Ucraina şi activităţile sale dintre 1985 şi 1995 rămân şi acum sub semnul controversei, scrie Kyiv Post.

La începutul anilor 1990, după căderea Zidului Berlinului şi prăbuşirea URSS, Ahmetov a declarat că a înfiinţat alături de doi parteneri o companie numită ARS, care procesa cărbunele în cocs, un material esenţial în producţia de oţel. Două decenii mai târziu, susţinea că a făcut primul milion din comerţul cu cărbune şi cocs.

Din 1996, deţine funcţia de preşedinte al Şahtior Doneţk, unul dintre cele mai mari cluburi ucrainene de fotbal şi singura echipa din Ucraina independentă care a câştigat un titlu european, Cupa UEFA, în 2009. Clubul a fost antrenat de românul Mircea Lucescu între 2004 şi 2016.

De altfel, de anul trecut, miliardarul şi-a îndreptat din nou atenţia asupra României. Compania sa DTEK Renewables International a devenit din 2022 partener al Final Group, firmă clujeană care operează pe piaţa de energie verde. Cele două entităţi plănuiesc să dezvolte proiecte regenerabile de 150 de milioane de euro.  

Carte de vizită Rinat Ahmetov, cel mai bogat ucrainean

1. S-a născut pe 21 septembrie 1966 la Doneţk, în fosta Republică Sovietică Socialistă Ucraina;

2. A obţinut o diplomă de licenţă în economie la Universitatea Naţională din Doneţk în 2001. Anterior, şi-a făcut primul milion de dolari, conform spuselor lui, prin comerţul cu cărbune şi cocs;

3. În 2009, la iniţiativa lui Ahmetov, a fost construit Donbas Arena, primul stadion din Europa de Est proiectat după standardele UEFA. A fost numit „cel mai bun stadion” la EURO 2012;

4. Din 2006, s-a remarcat ca fiind unul dintre cei mai mari filantropi din Ucraina. Anul trecut, după ce a vândut în Premier League un jucător de 76 de milioane de dolari, a declarat că va dona 25 de milioane de dolari soldaţilor ucraineni care luptă împotriva invadatorilor ruşi;

5. În prezent are o avere de 5,7 miliarde de dolari.

Urmărește Business Magazin

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.