Populaţia României A SCĂZUT sub 20 milioane de locuitori

Autor: Carol Dan Postat la 30 iunie 2014 65 afişări

Populaţia rezidentă a României a scăzut la 1 ianuarie 2014 cu 0,4% faţă de 1 ianuarie anul trecut, coborând sub pragul de 20 milioane de locuitori, respectiv la 19,94 milioane de persoane, aproape 57% din locuitori având vârste cuprinse între 25 şi 64 de ani.

Cauza principală a acestei scăderi o reprezintă sporul natural negativ de minus 70.812 de persoane, se arată într-un comunicat al Institutului Naţional de Statistică (INS).

Din perspectiva structurii pe sexe, 48,8% din populaţie este de sex masculin, adică 9,73 milioane de persoane, situaţia similară cu cea de la începutul lui 2013.

Comparaţiv cu 1 ianuarie 2013, numărul populaţiei a scăzut atât pentru persoanele de sex masculin, cât şi pentru cele de sex feminin, potrivit INS.

Din totalul populaţiei, 56,6% sunt persoane cu vârsta cuprinsă între 25 şi 64 de ani, iar 16,5% dintre locuitori au peste 65 de ani.

Locuitorii cu vârste de până la 14 ani reprezintă 15,5% din populaţie, iar cei cu vârsta cuprinsă între 15 şi 24 de ani reprezintă 11,4% din total.

Populaţia rezidentă cuprinde totalitatea persoanelor (de cetăţenie română, străină sau fără cetăţenie) care au reşedinţa obişnuită în România, pentru o perioadă de cel puţin 12 luni. În populaţia rezidentă sunt incluse persoanele care au imigrat în România, dar sunt excluse persoanele care au emigrat din România, se precizează în comunicat.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
INS,
POPULAŢIA REZIDENTĂ,
/actualitate/populatia-romaniei-a-scazut-sub-20-milioane-de-locuitori-12858760
12858760
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.