Unii au fost la vot

Postat la 17 iunie 2008 6 afişări

Absenteismul parea, din perspectiva saptamanii trecute, cea mai grava amenintare pentru cel de-al doilea tur al alegerilor locale, in special pentru candidatii dreptei, al caror electorat este in mod obisnuit mai putin dispus sa mearga la vot. De altfel, foarte putine evenimente politice au reusit sa ajunga mai sus pe agenda publica, intr-o perioada dominata de inceperea Campionatului European de Fotbal, la care participa si selectionata Romaniei.

A produs emotie in primul rand declaratia lui Sorin Oprescu ca PSD si PD-L si-ar fi dat mana, cu ocazia unei intalniri de taina dintre Miron Mitrea si Vasile Blaga, pentru a prelua impreuna Primaria Capitalei si a-l scoate din cursa pe Oprescu. Ambii nominalizati au negat afirmatiile lui Oprescu, Mitrea invocand si lipsa sa din tara din cauza unor probleme de sanatate si sustinand ca ar fi de fapt vorba despre o intoxicare din zona PD-L.

Miron Mitrea a fost si pionul unui alt tip de acuzatii, extrem de voalate, lansate de presedintele PSD Bucuresti, Marian Vanghelie, care a incriminat o serie de jocuri de culise la nivelul conducerii centrale a partidului, care sa-l lase fara functia sa politica dupa incheierea turului al doilea.

Ca urmare, Vanghelie a revenit asupra deciziei de a-l sustine pe Vasile Blaga si si-a anuntat adeziunea pentru Sorin Oprescu, care a castigat astfel sustinerea tuturor taberelor bucurestene ale PSD.

Pe de alta parte, unul dintre liderii informali ai PSD, Viorel Hrebenciuc, a surprins anuntand ca social-democratii ar putea sustine cota unica de impozitare din programul electoral al dreptei. Desi presedintele Mircea Geoana a nuantat declaratiile lui Hrebenciuc, exista premise ca acestea sa fi fost putin mai mult decat o simpla fumigena de campanie pentru cel de-al doilea tur al localelor.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
politica,
vot,
absenteism,
PSD,
Sorin Oprescu,
Miron Mitrea
/actualitate/politic/unii-au-fost-la-vot-2715368
2715368
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.