Într-un plan ceva mai concret, relaţiile civilizate între fostul suveran şi corifeii USL i-au întristat pe monarhiştii cu state vechi, i-au bucurat pe monarhiştii de stil nou coalizaţi de adversitatea faţă de preşedintele Băsescu, iar pe simpatizanţii puterii i-au stimulat să denunţe diverse scenarii oculte, de la ambiţii politice ale lui Radu Duda până la conspiraţii urzite de serviciile secrete pentru a demola actualul regim şi republica în general.

Unde încape între toate acestea prezenţa fostului monarh? Discursul său a conţinut o subliniere a rolului Coroanei ca simbol al unităţii naţionale şi o critică la adresa guvernării prezente ("Politica poate însă aduce prejudicii cetăţeanului, dacă este aplicată în dispreţul eticii, personalizând puterea şi nesocotind rostul primordial al instituţiilor Statului (...) Sunt mâhnit că, după două decenii de revenire la democraţie, oamenii bătrâni şi cei bolnavi sunt nevoiţi să treacă prin situaţii înjositoare"). Suficient pentru a-l transforma într-un actor politic? Nu. Dar nici nu era cazul.