Ponta, Antonescu, Constantin, Voiculescu, în şedinţă la sediul USL

Postat la 01 mai 2012 19 afişări

Liderii partidelor din USL, respectiv premierul desemnat Victor Ponta, preşedinte al PSD, preşedintele PNL, Crin Antonescu, preşedintele PC, Daniel Constantin, dar şi preşedintele fondator al PC, Dan Voiculescu, s-au reunit, marţi, în şedinţă.

Şedinţa are loc la sediul USL. De asemenea, la sediul USL a sosit şi vicepreşedintele PSD Marian Oprişan. Premierul desemnat, Victor Ponta, a declarat, luni, că are "în minte" lista cu viitorii miniştri, că nu a avut timp să discute cu aceştia şi că speră să nu fie refuzat, el precizând că marţi seară, probabil la ora 21.00, va prezenta lista cu propuneri conducerilor partidelor din USL.

El a precizat că alegerea viitorilor miniştri s-a făcut luând în considerare experienţa profesională şi integritatea respectivelor persoane. "Am în minte lista Cabinetului. Azi nici cei care vor fi miniştri nu ştiu, pentru că nu am avut timp să discut cu ei. Sper să nu mă refuze, pentru că e un moment extrem de special, e un Guvern cu un mandat special, de şase luni", a spus Ponta.

Mai multe pe mediafax.ro

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
politic,
ponta,
antonescu,
constatin,
voiculescu
/actualitate/politic/ponta-antonescu-constantin-voiculescu-in-sedinta-la-sediul-usl-9583949
9583949
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.