Ori ei, ori noi. Perlele politice ale săptămânii
"Nu suntem o ţară de înotători, nu am o mare apetenţă pentru piscine săpate în diferite localităţi" - premierul Mihai-Răzvan Ungureanu, pledând pentru reducerea cheltuielilor la ministere mari consumatoare de bani, cum ar fi MDRT (al cărui buget a fost, în consecinţă, redus cu 15%)
"Mergeţi la el şi chemaţi-l!" - preşedintele Traian Băsescu, în replică faţă de protestatarii din Parlament care au încercat să-i bruieze discursul strigând "Regele Mihai"
"E clar, nu intrăm în spaţiul Schengen pentru că nu avem bască. Dar, oricum, în diplomaţia europeană, nu poţi să-i spui Olandei 'ţigancă împuţită'" - fostul premier Adrian Năstase
"Capitala e în gropi, vor veni şobolanii la vară şi ne vor invada, iar Iovici se duce într-o alianţă cu UDMR, duşmanii poporului, el nu simte o adiere de cătuşe pe la urechi?" - C.V. Tudor, liderul PRM, despre plecarea din partidul său la UNPR a lui Victor Iovici
"Nu există un compromis. Este simplu şi este din trei silabe: ori ei, ori noi" - Crin Antonescu, preşedintele PNL, despre posibilitatea încetării grevei parlamentare
"Cât timp Sorin Blejnar şi tot sistemul politic de control al vămilor a rămas neatins, este un gest temerar să pui Sistemul de Informaţii Schengen tocmai la dispoziţia acelor persoane care gestionează contrabanda şi evaziunea fiscală" - Victor Ponta, preşedintele PSD
"Dacă Barack Obama va câştiga alegerile din noiembrie, Iranul va scoate arma nucleară, iar lumea aşa cum o ştim se va schimba" - Mitt Romney, candidat la nominalizarea republicană pentru preşedinţia SUA
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe alephnews.ro
Citeşte pe fanatik.ro
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro











