O redută greu de cucerit

Autor: Crenguta Nicolae Postat la 23 februarie 2015 31 afişări

O redută greu de cucerit

Verificarea posibilităţii de formare a unei noi majorităţi parlamentare cu ocazia votului pentru înlocuirea lui Toni Greblă la CCR a dovedit că, pentru moment, PNL nu poate mobiliza suficiente voturi din partea altor partide ori a dezertorilor din PSD. Simona Maya Teodoroiu, propusă de PSD, a fost aleasă de plenul Senatului ca judecător al Curţii Constituţionale, cu votul favorabil a 87 de senatori, în timp ce Mona Lisa Neagoe, susţinută de PNL, a luat 73 de voturi.

Planul iniţial al PNL a fost să strângă om cu om de la celelalte partide şi de la gruparea Geoană-Vanghelie, spre a asigura la votul parlamentar o majoritate nouă, capabilă să evite trimiterea la CCR a unui alt reprezentant al PSD, apoi să forţeze o demitere a lui Călin Popescu-Tăriceanu din fruntea Senatului, apoi să înlocuiască şi conducerea Camerei (adică pe Valeriu Zgonea de la PSD) şi, finalmente, să poată răsturna guvernul Ponta prin moţiune de cenzură.

Fostul preşedinte Traian Băsescu a apreciat că pentru ca un astfel de tăvălug capabil să aducă la putere un guvern PNL să se formeze ar fi nevoie de o implicare publică a preşedintelui Klaus Iohannis după modelul patentat deja în epoca Băsescu, în care şeful statului toacă permanent şi agresiv guvernul şi pe premier, încurajând astfel eforturile de schimbare a majorităţii parlamentare. Deocamdată însă, tocmai pentru a evita modelul Băsescu, preşedintele Iohannis s-a abţinut de la atacuri contra lui Victor Ponta ori a guvernului PSD.

Urmărește Business Magazin

/actualitate/politic/o-reduta-greu-de-cucerit-13898589
13898589
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.