Guvernul Ungureanu, pe muchie de cuţit. Ce va face Victor Ponta, dacă Traian Băsescu îl desemnează premier?

Postat la 26 aprilie 2012 15 afişări

Mai sunt 24 de ore până vom şti dacă Guvernul Ungureanu rămâne în picioare sau pleacă. Ceea ce parea o himeră chiar şi pentru opoziţie, în urmă cu două săptămâni, prinde contur. Hemoragia de parlamentari din rândul puterii continuă, ultimul care a anunţat că va vota moţiunea de cenzură fiind deputatul PDL, Cătălin Croitoru, fost sindicalist.

"Ne mai trebuie cinci-şase voturi", spune Mircea Duşa, liderul deputaţilor PSD. Dacă Guvernul este demis în urma adoptării moţiunii de cenzură, "Preşedintele României desemnează un candidat pentru funcţia de prim-ministru, în urma consultării partidului care are majoritatea absolută în Parlament ori, dacă nu există o asemenea majoritate, a partidelor reprezentate în Parlament." (Art. 103 din Constituţie).

PSD ar vrea, după căderea Guvernului, instalarea unui cabinet "tehnic" care să pregătească alegerile şi să gestioneze doar treburile curente până vom avea un nou parlament şi o nouă majoritate parlamentară ieşită din alegeri. Ce se va întâmpla dacă, totuşi, în ipoteza căderii Guvernului, preşedintele Traian Băsescu îl va desemna pe Victor Ponta să formeze viitorul Cabinet?

Mai multe pe mediafax.ro

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
politic,
ungureanu,
ponta,
basescu,
motiune
/actualitate/politic/guvernul-ungureanu-pe-muchie-de-cutit-ce-va-face-victor-ponta-daca-traian-basescu-il-desemneaza-premier-9574496
9574496
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.