PNL depune miercuri proiectul alegerii primarilor în două tururi de scrutin

Autor: Alina Novaceanu Postat la 22 septembrie 2015 132 afişări

PNL va depune miercuri un proiect de lege privind alegerea primarilor în două tururi de scrutin, a anunţat vicepreşedintele PNL Mihai Voicu.

"După cum ştiţi, în cursul şedinţei ligii aleşilor locali de la Braşov s-a adoptat o rezoluţie cu privire la susţinerea, în pofida votului majorităţii PSD, UNPR, ALDE, a alegerii primarilor în două tururi de scrutin şi am spus că vom redepune un proiect de modificare şi completare a legii alegerilor locale strict în acest sens, al alegerii primarilor în două tururi de scutin. Proiecutl este redactat, în cursul zilei de astăzi va fi semnat de copreşedinţii PNL Alina Gorghiu şi Vasile Blaga, de liderii grupurilor parlamentare din Cameră şi de Senat şi de ce cinci membri ai Comisiei de Cod electoral”, a precizat, marţi, într-o conferinţă de presă, Mihai Voicu.

El a adăugat că acest proiect va fi depus miercuri şi trebuie să fie pus pe ordinea de zi a Comisiei de cod electoral.

"Proiectul va fi depus cel mai probabil în cursul zilei de mâine şi trebuie pus pe ordinea de zi a Comisiei de cod electral", a mai spus Voicu.

Mihai Voicu şi-a anunţat marţi demisia din funcţia de preşedinte al Comisiei de Cod Electoral, în semn de protest faţă "tergiversarea" adoptării legii votului prin corespondenţă de către PSD.

Alegerea primarilor într-un singur tur de scrutin, ceea ce pune sub semnul întrebării legitimitatea acestora, a fost aplicată pentru prima oară la scrutinul local din 2012, după ce PDL a modificat legea alegerilor locale. Până atunci, primarii erau aleşi în două tururi de scrutin.

În sesiunea trecută, Comisia de Cod electoral a adoptat legea alegerilor locale, menţinându-se aceeaşi procedură de alegere a primarilor într-un singur tur de scrutin, în schimb, introducându-se alegerea indirectă a preşedintelui de consiliu judeţean, de către majoritatea din consiliu şi nu prin vot direct.

Curtea Constituţională şi Comisia de la Veneţia au stabilit că legislaţia electorală nu poate fi modificată cu mai puţin de un an înaintea alegerilor. Astfel, chiar dacă proiectul PNL ar întruni majoritatea, el nu mai poate fi pus în practică la alegerile locale din 2016.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
COD ELECTORAL,
PNL,
/actualitate/pnl-depune-miercuri-proiectul-alegerii-primarilor-in-doua-tururi-de-scrutin-14737357
14737357
comments powered by Disqus

ALEPH STORY: Cât câştigăm din businessul NATO. O discuţie cu Cristian Hostiuc, Ziarul Financiar şi Bogdan Nicolae, Aleph News

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.