PNL a decis oficial să intre la guvernare cu PSD: 48 de voturi „pentru” şi 22 de voturi „împotrivă”
PNL a decis, luni seara, să intre la guvernare cu PSD, potrivit Aleph News. Au fost 48 de voturi „pentru” şi 22 de voturi „împotrivă”. Guvernul ar trebui să fie votat până pe 1 decembrie.
„Au fost 22 de colegi care au votat împotrivă. E greu de spus câte voturi au fost <pentru>. S-a supus la vot propunerea lui Florin Cîţu. Este o gravă trădare a alegătorilor care au votat cu PNL”, a spus, luni seara, Ludovic Orban.
Biroul Politic Naţional al Partidului Naţional Liberal s-a reunit, luni seara, la Vila Lac, pentru a discuta despre posibilitatea deschiderii negocierilor pentru formarea unui guvern alături de PSD.
Marcel Ciolacu a anunţat luni seara ce nume ar putea propune PSD în viitorul guvern realizat într-o alianţă cu PNL şi UDMR. Şeful PSD a spus că decizia privind începerea negocierilor cu PNL a fost luată fără discuţii aprinse în interiorul partidului.
„Noi am luat decizia de a avea negocieri cu PNL, UDMR şi minorităţi, asta nu înseamnă că în mod automat PSD intră la guvernare… Îs mândru de stabilitatea PSD, de modul cum au decurs discuţiile în interiorul partidului… Este pentru prima dată când nu am fost sunat de preşedintele unei organizaţii pentru o funcţie”, a declarat Marcel Ciolacu.
Ciolacu a mai spus că PNL şi PSD trebuie să-şi împartă ministerele Justiţiei şi Finanţelor deoarece sunt ministere avizatoare.
Cititi mai multe pe www.mediafax.ro
Urmărește Business Magazin

Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro