Pfizer şi BioNTech lucrează la un ser împotriva variantei Delta, dar companiile susţin că şi o a treia doză din serul existent ar putea menţine protecţia
Pfizer şi BioNTech au anunţat săptămâna aceasta că dezvoltă un ser împotriva Covid-19 prin care ţintesc în mod direct varianta Delta, pe măsură ce temerile legate de răspândirea rapidă a acestei tulpini au început să crească, potrivit CNBC.
Cele două companii au transmis că au încredere că o a treia doză din serul deja dezvoltat are potenţialul de a menţine un grad foarte ridicat de protecţie împotriva tuturor tulpinilor cunoscute, inclusiv Delta. Cu toate acestea, Pfizer şi BioNTech vor să „rămână vigilente”, ceea ce le-a determinat să dezvolte şi o varianta îmbunătăţită a serului.
„Aşa cum am văzut în datele reale transmise de Ministerul Sănătăţii din Israel, eficienţa vaccinului a început să scadă la şase luni de la vaccinare, în timp ce varianta Delta a devenit tulpina dominantă prezentă în ţară”, au transmis cele două companii.
Ele susţin că aceste descoperiri sunt consistente cu rezultatele obţinute prin analizele proprii ale celor două companii în Faza 3 a studiilor clinice.
„De aceea am spus şi continuăm să credem acest lucru, că datele pe care le avem acum sugerează nevoia unei a treia doze la 6-12 luni de la inocularea completă”.
Studiile clinice ar putea debuta la începutul lunii august, întrucât aşteaptă aprobarea autorităţilor.
Anunţul a venit în aceeaşi zi în care organizatorii Jocurilor Olimpice au anunţat că interzic prezenţa spectatorilor la activităţile din acest an, după ce Japonia a declarat stare de urgenţă într-o încercare de a stăvili noul val de infectări – care se datorează parţial variantei Delta.
Datele OMS arată că varianta Delta se răspândeşte cu 55% mai repede decât varianta Alpha, o variantă care a răvăşit la un moment dat SUA.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro