Petrom anunţă că plăteşte taxa de solidaritate:Estimăm o contribuţie de solidaritate de 1,5 mld. lei

Autor: Liviu Popescu Postat la 16 mai 2023 13 afişări

Petrom anunţă că plăteşte taxa de solidaritate:Estimăm o contribuţie de solidaritate de 1,5 mld. lei

Petrom (SNP) a anunţat luni seara la Bursa de Valori Bucureşti că va plăti taxa pe solidaritate în valoare de aproximativ 1,5 miliarde de lei, informează Ziarul Financiar.

Iniţial autorităţile calculaseră o taxă de circa 5 mld. lei, însă ulterior, după intervenţiile preşedintelui României, taxa a fost diminuată semnificativ.

Mai jos anunţul oficial al Petrom:

„La data de 12 mai 2023, în Monitorul Oficial a fost publicată Legea nr. 119/2023 pentru aprobarea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului 186/2022 de implementare a Regulamentului Consiliului (UE) 2022/1854 privind contribuţia de solidaritate. Pentru companiile care produc şi rafinează ţiţei, legea introduce obligaţia de a plăti 350 de lei pentru fiecare tonă de ţiţei prelucrată în 2022 şi 2023. Prin urmare, OMV Petrom estimează o contribuţie de solidaritate de aproximativ 1.500 de milioane de lei pentru anul fiscal 2022, care urmează să fie plătită la sfârşitul lunii iunie 2023. Aceasta se va reflecta in T2/23, în Situaţia veniturilor şi cheltuielilor ca linie separată după linia <Profit înainte de impozitare>. Pentru T1/23, valoarea contribuţiei de solidaritate este estimată la aproximativ 380 de milioane de lei şi va fi de asemenea reflectată în rezultate la T2/23. Contribuţia pentru întregul an 2023 va fi plătită la sfârşitul lunii iunie 2024”.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
petrom,
taxă,
solidaritate

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.