Peste 29 de localităţi din 16 judeţe, afectate de ploi şi inundaţii. Intervenţii ale autorităţilor
Inspectoratul GenEral Pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) şi Ministerul Afacerilor Interne (MAI) anunţă intervenţiile pentru limitarea efectelor ploilor şi inundaţiilor care au afectat o parte din ţară, duminică.
Potrivit autorităţilor, în toată ţara peste 10.000 de lucrători ai MAI, cu peste 6.800 de mijloace tehnice, dar şi aproximativ 940 de echipaje SAJ şi 530 de salvatori montani au fost pregătiţi să intervină în misiuni.
Furtunile şi inundaţiile de duminică au afectat afectat 29 de localităţi din 16 judeţe (Argeş, Brăila, Covasna, Dâmboviţa, Galaţi, Harghita, Hunedoara, Iaşi, Ilfov, Maramureş, Neamţ, Prahova, Suceava, Vaslui, Vrancea şi Vâlcea) şi în municipiul Bucureşti.
Forţele de intervenţie au acţionat pentru:
-evacuarea apei din 24 de locuinţe, 34 de curţi, 36 de beciuri şi subsoluri;
-evacuarea apei de pe 23 de străzi;
-îndepărtarea elementelor de construcţie desprinse de la acoperişurile a 8 imobile;
-degajarea a 123 de copaci şi 5 stâlpi de electricitate prăbuşiţi, fiind avariate 88 de autovehicule.
Pentru avertizarea populaţiei au fost transmise 38 de mesaje RO-ALERT în 23 de judeţe şi municipiul Bucureşti, precum şi 9 mesaje prin sistemul CRAWL-TVR.
Potrivit MAI, cele mai mari pagube s-au înregistrat în Prahova, în Buşteni, unde 30 de maşini au fost surprinse de viitură. Pompierii au salvat 2 oameni blocaţi în maşină, iar alţi 10 au reuşit să iasă singuri din maşinile surprinse de viitură.
O femeie care a fost surprinsă de viitură pe stradă a fost dusă la spital cu lovituri la mâini. De asemenea, o persoană a fost evacuată de pompieri dintr-o locuinţă.
Potrivit MAI, Circulaţia rutieră a fost temporar afectată pe DN 1 (Prahova), DN 71 (Dâmboviţa), DN 17A (Suceava) şi DN 24F (Vaslui) din cauza apei, aluviunilor şi copacilor căzuţi pe carosabil. Circulaţia trenurilor a fost şi ea oprită în zona Voluntari (Ilfov) din cauza unor crengi rupte căzute pe linia de înaltă tensiune.
„La acest moment nu sunt semnalate persoane blocate şi nici urgenţe medicale care să nu poată fi asigurate din cauza fenomenelor hidrometeorologice. Intervenţiile sunt în continuare în desfăşurare în municipiul Bucureşti şi în judeţul Prahova, pentru evacuarea apei din gospodării şi îndepărtarea copacilor prăbuşiţi”, potrivit IGSU.
Duminică, Capitala, dar şi mai judeţe din ţară s-au aflau sub cod portocaliu de fenomene meteo, cu ploi torenţiale, vijelii puternice şi grindină. A fost afectată jumătatea de nord a Moldovei, estul şi sud-estul Transilvaniei, în Carpaţii Orientali şi Meridionali.
Momentan, vremea s-a mai potolit în zonele afectate de Cod Portocaliu. Cu toate acestea, ploi torenţiale şi vijelii cu tunete şi fulgere ar putea să mai apară cea mai mare parte a Transilvaniei şi Munteniei, în Moldova şi Oltenia, duminică seara, fiind încă valabilă o avertizare de Cod Galben până duminică la ora 22:00.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe alephnews.ro
Citeşte pe fanatik.ro
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro











