Ministerul Finanţelor a împrumutat aproape 229 mil. lei de la bănci printr-o emisiune de obligaţiuni pe 10 ani, la o dobândă de 6,9% pe an. Cererea a depăşit de peste 2,6 ori oferta

Autor: Cristina Bellu Postat la 20 iulie 2026 15 afişări

Ministerul Finanţelor a împrumutat aproape 229 mil. lei de la bănci printr-o emisiune de obligaţiuni pe 10 ani, la o dobândă de 6,9% pe an. Cererea a depăşit de peste 2,6 ori oferta

Ministerul Finanţelor a împrumutat luni 228,5 milioane de lei de la bănci printr-o emisiune de obligaţiuni de stat cu scadenţa în octombrie 2036, peste valoarea programată de 200 milioane de lei.

Potrivit datelor BNR, băncile şi ceilalţi investitori au depus ordine de cumpărare în valoare totală de 520,5 milioane de lei, de 2,6 ori peste valoarea anunţată a emisiunii. Din această sumă, ofertele competitive au însumat 520 milioane de lei, iar cele necompetitive 500.000 de lei.

Din valoarea totală a obligaţiunilor de stat adjudecate, 228 milioane de lei au fost alocate prin oferte competitive, iar 500.000 de lei prin oferte necompetitive.

Titlurile de stat au o maturitate de 10 ani, cu scadenţa în octombrie 2036, şi oferă un cupon anual de 6,90%.

Preţul marginal acceptat în cadrul licitaţiei a fost de 99,9183, iar preţul mediu de adjudecare s-a situat la 99,9249. Randamentul până la maturitate a fost de 6,90%, atât la preţul marginal, cât şi la preţul mediu de adjudecare.

În urma licitaţiei, costul brut al obligaţiunilor adjudecate s-a ridicat la 239,8 milioane de lei, iar dobânda acumulată aferentă titlurilor vândute a fost de aproximativ 11,4 milioane de lei.

 

Urmărește Business Magazin

COVER STORY. 35 de ani de Electro-Alfa International. Cum s-a transformat un business din Botoşani într-o companie listată la bursă, cu perspective globale

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.