Penny Market, afaceri de 3,45 miliarde lei în 2018

Autor: Bogdan Angheluţă Postat la 16 aprilie 2019 67 afişări

Penny Market a raportat o cifră de afaceri de 3,45 mld. LEI în anul fiscal 2018, în creştere cu 15% faţă de rezultatele din 2017.

Penny Market, afaceri de 3,45 miliarde lei în 2018

Grupul a investit în anul 2018 peste 346 mil. lei în modernizarea şi extinderea reţelei pentru a putea oferi românilor o experienţă unică la cumpărături, ajungând azi la un număr de 237 de magazine şi trei centre logistice. De asemenea, contribuţia Penny Market la bugetul de stat al României în 2018 a fost de peste 167 mil. lei. 

 

“Anul 2018 a fost foarte bun pentru noi. Mai mult, suntem mândri că performanţele echipei din România ne-au poziţionat ca ţara cu cele mai bune rezultate din punct de vedere al creşterii vânzărilor în cadrul grupului. Noi vom continua procesul de dezvoltare, un semn clar că avem încredere în România, o piaţă în care există mult potenţial pentru un plan de investiţii susţinut pe termen lung”, a declarat Daniel Gross, director general Rewe România.

 

Planul de expansiune Penny Market pentru următoarea perioadă vizează deschiderea a 20-25 de magazine anual, astfel încât, în 2025, reţeaua să ajungă la 400 de spaţii deschise. Investiţiile din următorii ani includ şi deschiderea celui de-al patrulea centru logistic în regiunea Oltenia, precum şi lucrări de modernizare şi eficientizare a întregii reţele de magazine existente. Bugetul estimat pentru implementarea acestor proiecte, în următorii şapte ani, se ridică la peste 2,32 mld lei.

 

În 2018, Penny Market a inaugurat 15 noi magazine şi a finalizat remodelarea a 170 de magazine în format Future Store în toată ţara. Procesul de remodelare a început în martie 2015 şi s-a încheiat în luna noiembrie a anului 2018 şi a presupus investiţii în valoare de peste 120 milioane de lei. În momentul de faţă, toate magazinele Penny Market sunt construite într-un format modern, adaptat cerinţelor clienţilor români, cu accent pe un design elegant.

 

Penny Market a intrat pe piaţa din România din anul 2005, având o politică de achiziţii axată pe sortimente de la producători regionali şi colaborări cu producători locali. În prezent, peste 70% dintre produsele aflate pe rafturile magazinelor sunt achiziţionate de la producători şi furnizori locali, contribuind astfel la dezvoltarea sectorului agroalimentar şi susţinerea economiei româneşti.

 

Pentru anul în curs, planurile Penny Market includ: investiţii în expansiune în conformitate cu certificarea de management energetic ISO 50001, extinderea colaborării cu producătorii români şi implicarea în activităţi de susţinere a comunităţilor şi de protejare a mediului.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
market,
penny market,
afaceri,
miliarde,
crestere

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.